Sporturi   •   Baschet   •   CLEVELAND

LeBron James se întoarce la Cleveland, acolo unde i s-au ars tricourile în 2010

foto: Reuters

Articol de Eduard Apostol   —  sâmbătă, 12 iulie 2014

LeBron James, 29 de ani, s-a decis: revine la Cleveland Cavaliers, după 4 ani de la transferul la Miami Heat. Cvadruplul MVP din NBA, care a cîştigat două titluri cu franciza din Florida şi a mai jucat alte două finale, a decis să pună capăt relaţiei cu Heat.



Şi, cum se vehicula încă de la începutul verii, a decis să se întoarcă acolo unde a jucat între 2003 şi 2010. La Cleveland nu a luat nici un trofeu, iar cînd a plecat fanii i-au ars tricourile cu numărul 23 şi l-au ameninţat cu moartea!

Dar LeBron a gîndit cu inima, conform declaraţiilor sale, declarînd pentru Sports Illustrated că nu poate sta departe de oraşul în care a crescut. "Cînd am plecat din Cleveland, mă aflam într-o misiune, aceea de a cîştiga trofee. Am reuşit. Acum, nu pot renunţa la visul meu de a aduce un titlu în Cleveland", a comentat James. Şi chiar se poate. LBJ va fi coleg cu Kyrie Irving şi cu nou sositul Andrew Wiggins, văzut drept un viitor star în NBA, chiar de calibrul lui James.











Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.