O maşină compactă care arată extrem de bine, consumă puţin şi aleargă foarte bine pentru că vorbim de un diesel 2.2 litri şi 150 CP. Din păcate este singura variantă pe motorină, care poate produce migrene atunci cînd vine vorba de impozite şi asigurări.
Amîndouă sînt mărci japoneze. Mazda nu are anvengura Toyotei, liderul mondial al vînzărilor, dar are ceva ce brandul cel mai important din Asia încă mai caută: designerii.
Dacă îi întrebi pe cei de la Mazda cum reuşesc să facă maşini atît de frumoase vorbesc despre limbajul de design KODO, cum oamenii lor au studiat totul, de la mişcările animalelor în mediul lor natural pînă la elanul unei săgeţi lansate dintr-un arc pentru a ajunge la liniile Mazdei 3, despre care aceiaşi asiatici spun că datorită lui Kodo maşina pare în mişcare chiar şi atunci cînd staţionează.
Mazda a renunţat la downsizing
Noua Mazda 3, căci despre ea vorbim, cu KODO sau fără KODO, e spectaculoasă. Privind-o din faţă, nu ştii dacă e Mazda 3 sau 6. Au aceiaşi părinţi, iar dacă primul copil a fost unul reuşit (Mazda 6), al doilea, mai mic, normal, trebuia să-i semene. Dar sînt în clase diferite.
Pentru test, Mazda 3 a venit cu un hatchback, există şi sedan, bineînţeles. CD 150, diesel, motor de 2.2 litri, 150 CP, transmisie manuală în 6 trepte. Euro 6. Ce ţi-ai dori mai mult?
Cel mai mic motor din gama Mazda 3 este un propulsor pe benzină, aspirat, 1.5 litri. Downsizing-ul cu care toate mărcile se mîndresc nu mai e în trend la Mazda. Probabil au asiaticii au o bază statornică de clienţi cărora nu le pasă cilindreea atunci cînd se duc să-şi plătească impozitele. Spunem asta pentru că la generaţia precedentă, dieselul era reprezentat de 1.6 şi 2.0 litri.
Motor puternic şi silenţios
Pentru cei în căutare de adrenalină, Mazda 3 testată, 2.2 litri şi 150 CP este o variantă interesantă şi silenţioasă, fiind extrem de bine antifonată. Multă putere şi sportivitate, turaţii cît mai apăsate iar cutia de viteze îşi face bine treaba, fiind bine etajată. Ţinuta de drum este asigurată de suspensii confortabile care absorb cu succes denivelările, iar direcţia este una corectă.
5 stele EuroNCAP
La capitolul siguranţă, Mazda 3 stă foarte bine. A luat cu brio testul EuroNCAP cu punctaj maxim, 5 stele, japoneza excelînd în cazul protecţiei pasagerilor, 93%, unul dintre cele mai mari în segmentul ei. Airbagurile abundă în dotarea de bază: cortină faţă-spate, airbaguri laterale şi frontale pentru pasagerii din faţă.
Structura caroseriei SKYACTIV a fost îmbunătăţită, la ranforsări folosindu-se oţel ultra-rezistent, rigiditatea crescînd cu 30% în condiţiile în care maşina are o greutate redusă faţă de modelul anterior.
În afara sistemelor de control al stabilităţii, Mazda 3 oferă şi Smart City Brake Support, un asistent de frînare automată pentru a preveni accidentele la viteze reduse (acţionează singur la viteze între 4 şi 30 km/h).
Plusuri: Consum mic
Japonezii de la Mazda au excelat tot timpul în ceea ce priveşte tehnologia. Încă de la primul nivel de echipare, modelul are o listă bogată. În top se regăseşte sistemul multimedia, cu o interfaţă intuitivă. Un consum urban care nu a sărit de 6l/100 km, deşi vorbim de o cilindree din belşug. Cel mai mare plus este designul Mazdei 3, unul extrem de reuşit. Un interior ergonomic, simplu, dar de calitate
Minusuri: Cilindreea arde buzunarul
Un motor de 2.2 litri provoacă migrene atunci vine vorba de impozite şi asigurări, mai ales că acest propulsor este singurul din ofertă pentru Mazda 3 la capitolul diesel. Şi aici, "japoneza" nu stă bine în raport cu rivalele care au preţuri de pornire mai mici la versiunile pe motorină pentru că oferă motorizări mai mici. Portabagajul are 350 litri, destul de mic faţă de rivalele din segmentul compacte.
Adversari
VW Golf 7: 15.279 euro
Citroen C4: 15.542 euro
Opel Astra: 14.840 euro
Toyota Auris: 14.808 euro
*PREŢ DE BAZĂ (TVA inclus)
Mazda 3 2.2D 150 CP MT6 Attraction
Preţ pornire: 14.990 euro (TVA inclus)
Preţ model testat: 22.490 euro (TVA inclus)
0-100 km/h: 8,1s
Viteză maximă: 210 km/h
Consum mixt: 4,1 l/100 km
Capacitate: 2.191 cmc
Cuplu maxim: 380 Nm/1.800 rpm
Putere maximă: 150 CP/4.500 rpm
Dimensiuni L/l/h: 4,4/1,7/1,4
{{text}}