International   •   CM 2014   •   Germania - Argentina, astăzi, ora 22:00, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

Carles Puyol va înmîna trofeul Cupei Mondiale » Philipp Lahm sau Lionel Messi? Cine crezi că se impune diseară

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 13 iulie 2014

Carles Puyol, fostul căpitan al naţionalei Spaniei şi al Barcelonei, va prezenta trofeul Cupei Mondiale pe stadionul Maracana. Totul va avea loc înaintea finalei dintre Germania şi Argentina, de la ora 22:00, în direct pe Tvr 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.Fostul fotbalist a fost ales de FIFA să reprezinte Spania în calitate de deţinătoare a titlului mondial. Puyol va fi şi cel care, la sfîrşitul meciului, va oferi trofeul Cupei Mondiale unuia dintre cei doi căpitani, Philipp Lahm sau Lionel Messi.

Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în finala turneului final din 2010, cînd Fabio Cannavaro, din postura de căpitan a naţionalei Italiei, deţinătoarea trofeului la acel moment, i-a oferit Cupa liderului Spaniei, Iker Casillas.

Puyol şi fanii Spaniei au o amintire plăcută în faţa Germaniei. La Mondialul din 2010, desfăşurat în Africa de Sud, catalanul a fost eroul spaniolilor, după ce, în semifinala cu nemţii, a înscris unicul gol al partidei, trimiţînd echipa în finala cu Olanda, pe care a şi cîştigat-o, 1-0, după prelungiri.

Fostul fundaş al Barcelonei este în prezent membru în conducerea clubului catalan, după ce în urmă cu două luni, la 36 de ani, şi-a anunţat retragerea din activitate.


Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.