Liga 1

Strîns cu uşa » După ce a ratat transferul la Hazar Lankaran, Cristi Bălgrădean are şi alte probleme la Dinamo :S

Bălgrădean poate pierde și convocările la prima reprezentativă, Victor Pițurcă avîndu-l în vederi în ultimul an

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Bălgădrean va fi trecut pe linie moartă la Dinamo dacă nu va fi de acord cu reducerea drastică a salariului.

Un necaz nu vine niciodată singur: Bălgrădean a ratat, deunăzi, transferul în Azerbaidjan, rămîne, încă, în Ştefan cel Mare, însă şefii lui Dinamo îi vor propune fie diminuarea contractului, fie rezilierea lui!

Cristi cîştigă în acest moment 12.000 de euro pe lună, salariu şi bonusuri, sumă prohibitivă pentru "cîinii" aflaţi în insolvenţă. Din acest motiv, goal-keeperul de 26 de ani va fi chemat de şefi la discuţii în privinţa reducerii drastice a salariului. Dacă nu va accepta, fie va trece pe banca de rezerve, fie se poate ajunge la despărţire.

În paralel, lui Bălgrădean i se mai caută echipă în străinătate, însă, pînă acum, sînt doar vorbe. Nimic concret. Iar formaţiile de afară nu par dispuse să-i achite jucătorului salariul solicitat, între 350.000 şi 400.000 de euro pe sezon.

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Durimel forţează
Alexandre Durimel speră să fie apt de joc în week-end cu Concordia, în Cupa Ligii. Apărătorul a fost accidentat în urmă cu o săptămînă la gleznă, este în perioadă de refacere şi de mîine va începe antrenamentele normale cu echipa. Dacă va rezista, va fi titular contra celor din Chiajna.

Nelinişte pe Litoral
Flavius Stoican a fost împreună cu familia pe Litoral, însă n-a fost impresionat de condiţiile oferite de week-end-ul ce s-ar fi vrut de relaxare: "Soarele nu a fost unul dintre fanii noştri, s-a cam ascuns de noi. Şi multă gălăgie pe plajă. Voiam ceva la plajă, în locul muntelui, că am tot stat la frig, era singura opţiune la îndemînă pe termen scurt".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.