Nationala

Instanţa a rămas în pronunţare » Cînd se va da decizia în dosarul privind suspendarea preşedintelui FRF

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 15 iulie 2014

Instanţa a rămas în pronunţare pentru 25 iulie în dosarul deschis de AJF Giurgiu la Judecătoria Sectorului 2, pentru suspendarea efectelor hotărîrilor AG a FRF din 5 martie, cînd Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte.

"Pe 25 iulie vom avea o pronunţare în acest caz, dacă se suspendă sau nu se suspendă preşedintele FRF. Asta s-a stabilit în termenul de azi, instanţa a rămas în pronunţare, mai trebuie să se depună nişte documente şi nişte concluzii. Iar soluţia va fi dată pe 25 iulie", a declarat avocatul Adrian Raţiu.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu (AJF Giurgiu), membru afiliat al FRF, a contestat validitatea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, cîştigate de Răzvan Burleanu, solicitînd la Judecătoria Sectorului 2 suspendarea, dar şi anularea hotărîrilor Adunării Generale din 5 martie.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu a deschis acţiune de suspendare a efector hotărîrilor Adunării Generale de alegeri a FRF pînă la judecarea dosarului privind anularea AG din 5 martie, al cărui prim termen la Judecătoria Sectorului 2 a fost stabilit la 10 septembrie.

Motivul contestaţiei îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor şcolare, structuri de drept public care, conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) în vigoare, nu aveau drept de vot.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.