Nationala

Răzvan Burleanu i-a tras o "ţeapă" de proporţii lui Emeric Ienei: "El m-a solicitat, dar a uitat de mine!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 16 iulie 2014

Răzvan Burleanu a creat derută imediat după ce a fost ales, anunţînd că-l vrea selecţioner pe Laurenţiu Reghecampf. Apoi a revenit şi l-a susţinut pe Victor Piţurcă. Un episod asemănător îl are în centru pe Emeric Ienei.
Antrenorul care a cîştigat Cupa Campionilor cu Steaua a dezvăluit că actualul şef de la FRF i-a propus în campanie să devină coordonator al Comisiei Tehnice a Federaţiei!

Dar după ce-a fost ales, Burleanu nu l-a mai căutat pe Ienei.

"A fost vorba că o să fiu onorific la Comisia Tehnică. Dar nici eu nu mai ştiu nimic despre această iniţiativă. Probabil că au fost prea multe discuţii al federaţiei şi, probabil, au uitat de mine. Ei au fost care au solicitat să fiu în această comisie, nu eu.

Cu cel mai mare drag aş accepta”, a declarat Ienei pentru sport24h.ro

După discuţia iniţială avută cu Burleanu, Ienei l-a informat şi pe Anghel Iordănescu, actualul şef al Comisiei Tehnice: ”Puiule, uite, mi s-a oferit să conduc Comisia Tehnică. Să nu te superi, nu vreau să vin peste tine, să ne călcăm pe bătături… Vorbim mai multe cînd ajung în Bucureşti”.

Dar atît Iordănescu, cît şi Burleanu, au evitat apoi orice contact cu Ienei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.