International   •   Europa League   •   CFR - JAGODINA 0-0

Bara nu e gol! » CFR Cluj a scos doar o remiză urîtă în meciul cu Jagodina, 0-0. Calificarea se joacă în Serbia

Articol de Victor Vrînceanu   —  vineri, 18 iulie 2014

Clujenii s-au trezit tîrziu şi nu au reuşit să ia cele trei puncte sîrbilor de la Jagodina. Ogbu a lovit bara cu 15 minute înainte de final.

Echipa pregătită de Vasile Miriuţă n-a rupt aseară gura tîrgului. Impresia generală este una de echipă nouă, care nu are încă formate relaţiile de joc, dar care nu face rabat de la efort.

Începutul partidei le-a aparţinut clujenilor, dar situaţia se putea schimba după primul sfert de oră, cînd Susnjar a scăpat de fundaşii centrali, mingea fiind ajunsă de Felgueiras cu o fracţiune de secundă înaintea sîrbului (15).

Preferatul lui Miriuţă, Sergiu Negruţ, a arătat de ce e considerat "creierul" echipei şi a fost la un pas să marcheze cu un cap plasat inteligent pe spate, însă portarul sîrbilor a respins (26). Două minute mai tîrziu, fundaşul stînga Thiago Lopes a gafat impardonabil, dar a fost "acoperit" de Felgueiras, care a intervenit norocos (28).


S-au trezit tîrziu

Ionuţ Rada a pus în pericol poarta adversă cînd a executat bine o lovitură liberă, care a trecut puţin pe lîngă bara lui Djuricici. Deşi Costea şi Deac au alergat mult în flancuri, clujenii s-au pripit de fiecare dată la finalizare, nereuşind să pună în pericol cu adevărat poarta adversă.

În partea a doua, problemele de la finalizare ale CFR-ului n-au dispărut, ba mai mult, au apărut şi ezitările lui Felgueiras, care a gafat flagrant în mai multe rînduri. Norocul portarului lusitan a fost Susici, care a scos de două ori de pe linia porţii (56) şi (61). Oamenii ultimelor minute au fost Deac şi Ogbu, care s-au întrecut în ratări, vîrful nigerian lovind bara (71).

Titular suspendat

Vasile Miriuţă a fost obligat să folosească aseară o improvizaţie în flancul stîng al apărării. Acolo a evoluat nou-venitul Tiago Lopes, 25 de ani, pentru că titularul de drept, Mario Camora, 27 de ani, este suspendat pentru dubla cu sîrbii, după ce a primit cartonaş roşu în meciul de Europa League cu Internazionale Milano, în primăvara anului 2013!

Ieri a jucat, azi pleacă?

Chuka Ogbu a fost aseară titular şi a rămas pe gazon pînă la final. Totuşi, începînd de azi, atacantul nigerian ar putea părăsi formaţia din Gruia. Anunţul a fost făcut chiar de către Vasile Miriuţă: "E foarte posibil să plece. De şase luni am zis că am nevoie de un atacant. Dacă va pleca, am nevoie chiar de două vîrfuri. Am discutat cu şefii mei şi dînşii fac tot posibilul să primesc întăriri pentru ofensivă". Vîrful de 24 de ani e nemulţumit că nu se află cu banii la zi şi a cerut să fie lăsat să plece.


"Obiectivul nostru a fost să nu primim gol, păcat că n-am reuşit să marcăm. CFR e o echipă cu tradiţie în deplasare. Am mare încredere că vom realiza ceva minunat la Jagodina şi ne vom califica" (Mario Felgueiras, portar CFR Cluj)

"Fanii sperau să fie spectacol în teren, dar noi n-am reuşit să le oferim goluri. Am fi vrut să începem sezonul cu dreptul, dar s-a văzut că e o echipă nouă şi avem nevoie de timp pentru omogenizare" (Ciprian Deac, mijlocaş CFR)

Ce-a spus Vasile Miriuţă după meci:

- "Am întîlnit o echipă masivă, care a venit să se apere şi i-a ieşit. Per total, am dominat meciul, am avut şi ceva şanse. Ne-a lipsit doar acea ultimă pasă. Jucătorii mei au vrut mult să cîştige, n-am ce să le reproşez"

- "Important e că n-am luat gol acasă. Acolo vom marca cu siguranţă. Nu-mi fac probleme. M-aş mulţumi şi cu un 1-1, important e să ne calificăm"

- "De cînd sînt eu aici, CFR-ul joacă mai bine în deplasare. Va fi greu meciul de săptămîna viitoare, ne aşteaptă o atmosferă ostilă acolo, dar sîntem încrezători"

- "În Cupa Ligii jucăm la Iaşi, o deplasare destul de lungă. Voi lăsa la Cluj 13 sau 14 jucători, cei pe care mă voi baza în returul din Serbia, pentru a-i menaja"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.