International   •   Stranieri   •   Al Hilal

Mihai Pintilii îi învaţă pe colegii de la Al-Hilal cum să lucreze cu noile tehnici de antrenament: "Le explic, ei sînt la început"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 iulie 2014

Mihai Pintilii pare să se fi acomodat foarte repede la Al Hilal şi e deja unul dintre liderii echipei, aşa cum era şi la Steaua.

Mijlocaşul român se declară mulţumit de ce a găsit în Arabia şi spune că uneori îşi ajută colegii să folosească corect TRX-ul sau îi îndrumă la jocul cu mingea medicinală.

"Mă simt foarte bine aici, din toate punctele de vedere. E foarte cald în Arabia, dar seara se poate ieşi în oraş. Colegii sînt senzaţionali, m-au primit foarte bine şi n-am ce să le reproşez.

Îi mai ajut pe colegi la exerciţiile cu TRX-ul, la lucrurile pe care ei nu le-au mai făcut, mingi medicinale, la jumper, le arăt în ce poziţii să stea şi cum să facă. Facem exact cum făceam în perioada de început la Steaua", a spus Mihai Pintilii la Digisport.

Fotbalistul a vorbit şi despre şansele Stelei la titlu în acest sezon al Ligii 1 şi crede că roş-albaştrii au doar două contracandidate.


"Eu pe Steaua o văd favorită, dar se va lupta cu Petrolul şi cu Astra. Dar mai e CFR Cluj, mai sînt echipe care pot încurca. Noi eram nişte jucători defensivi, acum au rămas nişte jucători care au o calitate mai bună", a mai spus Mihai Pintilii pentru sursa citată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.