Media

Dispută aprinsă pe transmisia radio a returului Steaua - Stromsgodset: "Am sesizat UEFA pentru abuz!"

Dobre, 60 de ani, a fost mandatat de SRR să se ocupe de negocieri

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Agentul Daniela Iancu, care deţine drepturile şi vrea să le vîndă cu 4.000 de euro, îl acuză pe Ilie Dobre, reprezentantul SRR, că încearcă să le obţină la un preţ mai mic invocînd greşit articole UEFA: omul de radio afirmă că suma e exagerată.

"Radio România vrea să ia meciul prin metode «iliedobresciene»!", susţine Daniela Iancu. Agentul de drepturi radio-TV le-a achiziţionat pe cele radio de la partida Steaua - Stromsgodset direct de la clubul din Ghencea. "Aşa se practică atunci cînd sînt «free», cînd forul continental nu are anumite restricţii sau prevederi", susţine femeia.

Le-a solicitat suma de 4.000 de euro celor de la SRR. "De acum două săptămîni, cînd le-am făcut oferta, n-am primit decît telefoane de la Ilie Dobre, care spune că poate să dea maximum 1.000 de euro, conform reglementărilor UEFA. Fals!", completează Iancu.

"Încearcă să le obţină la un preţ mic"
Care explică: "UEFA stipulează, ca o recomandare, să ceri cel mult 1.000 de euro pentru un meci. Însă în play-off sau în grupele Champions League, nicidecum în jocurile preliminare, cum e cel de miercuri! Însă Ilie Dobre susţine asta în continuare, încearcă să obţină meciurile la un preţ avantajos. În cei 4.000 de euro includem şi prejudiciul a două partide «piratate» de Dobre în trecut. Am sesizat UEFA pentru abuz!", a conchis Daniela Iancu.

"Cere mai mult decît pentru grupe!"
Ilie Dobre a reacţionat ieri pentru Gazeta Sporturilor, comentînd acuzaţiile venite din partea Danielei Iancu: "Conform regulamentelor UEFA, se cer 1.000 de euro pentru partidele din grupele UEFA Champions League şi din play-off. Nu este normal să mi se ceară 4.000 de euro pentru un joc din preliminarii!".

1.300 de euro costă, în medie, transmisia la Radio România a un meci din Divizia A. SRR a plătit 400.000 euro pentru partidele dintr-un sezon de L1 (306 jocuri în total)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.