Liga 1

"Leul" reaprinde conflictul în Craiova: "Brandul este securizat! CS U nu are dreptul să folosească însemnele Universităţii"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 23 iulie 2014

CS U Craiova susţine astăzi că va putea utiliza sigla Universităţii în acest sezon, însă echipa lui Adrian Mititelu a replicat printr-un comunicat pe site-ul oficial.

”Titularii mărcilor FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, ECHIPA DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA, CLUBUL DE FOTBAL UNIVERSITATEA CRAIOVA pot fi cunoscuţi prin accesarea REGISTRULUI Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - singurul organism naţional abilitat în domeniu.

De asemenea, vis-a-vis de aceste mărci ale căror drepturi sînt garantate, nici o persoană NU poate folosi o marcă, chiar şi asemănătoare cu una dintre acestea.
Astfel, este lipsit de relevanţă mărimea sau dimensiunea leului, ce este inscripţionat deasupra leului, de câte ori este inscripţionată litera "U" sau alte amânunte de formă.

Conform Legii 84/1996 - orice persoană care pretinde vreun drept al vreunei mărci înregistrate se poate adresa, printr-o acţiune, în justiţie în vederea câştigării dreptului pretins.

Prin urmare, îi invităm pe toţi cei care consideră că au vreun drept cu privire la această marcă să iniţieze acţiuni în instanţă pentru a-şi dovedi eventualele pretenţii.

Astfel că suporterii UNIVERSITĂŢII CRAIOVA trebuie să stea liniştiţi pentru că BRANDUL UNIVERSITĂŢII CRAIOVA este destul de SECURIZAT şi peste unu - doi ani această echipă VA REVENI ÎN FOTBALUL ROMÂNESC MULT MAI PUTERNICĂ”, se arată pe site-ul echipei FC Universitatea Craiova.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.