Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Doi jucători pot deveni ”cîini” în această seară » Vor fi testaţi în amicalul cu Inter Clinceni

Kovacs s-ar mulțumi cu un salariu lunar de 3.000 de euro, de 3 ori mai puțin decît avea Bălgrădean

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 24 iulie 2014

Portarul ungur Kovacs şi atacantul olandez Abdoullaye vor juca în amicalul cu Inter Clinceni, de la ora 18:30, la Domneşti, pentru a-l impresiona pe Stoican.

Flavius Stoican va testa diseară doi fotbalişti să vadă dacă merită să-i primească la Dinamo. Aşa cum GSP.ro a anunţat ieri, este vorba de atacantul olandez Abdoullaye Sulley, 22 de ani, care a efectuat junioratul la Montpellier şi care deja s-a antrenat, ieri, alături de "cîini".

Al doilea este portarul maghiar Zoltan Kovacs, 29 de ani, care a mai fost în 2013 la un pas să semneze cu dinamoviştii, doar că atunci a picat transferul lui Bălgrădean la Standard, iar ungurul a fost trimis acasă.

Acum, s-a ivit o nouă oportunitate, oferită de divorţul de cel poreclit "Pufi", astfel că goalkeeper-ul de 1,91 de metri are şanse să prindă un contract. Kovacs a mai evoluat la MTK Budapesta, Siofok, Kaposvari, Diosgyor, Nea Salamina şi, ultima oară, la Aris Limassol.


Soarta celor doi se va decide la amicalul programat azi la Domneşti, cu Inter Clinceni, de la ora 18:30, acolo unde vor evolua jucătorii care au bifat puţine minute în Cupa Ligii, la Chiajna, sau cei ce n-au evoluat deloc.

964 de minute a bifat Kovacs în ultimul an, în 11 partide, la Aris Limassol

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Au dat 1.200 de abonamente

Dinamoviştii au reuşit să vîndă pînă ieri 1.200 de abonamente pentru meciurile de acasă. Preţurile sînt între 70 şi 250 de lei, iar Dudu Georgescu, fosta mare glorie a "cîinilor", i-a îmbiat pe suporteri să continue achiziţionarea lor: "Alături de voi putem forma o echipă pentru performanţă. Le mulţumim fanilor pentru ataşament, demonstrează că rămîn fideli şi conştienţi că doar împreună vom renaşte".


Un dinamovist lîngă Reghe

Laurenţiu Reghecampf a lăsat Steaua pentru Al Hilal în această vară şi şi-a adus aproape tot staff-ul din Ghencea în lumea arabă. În staff-ul medical, alături de Radu Paligora, Horia Codorean şi Iulian Mircea, va merge şi Gabriel Niculescu, masorul "cîinilor". Gabi a petrecut mai bine de un deceniu în Ştefan cel Mare, însă oferta celor de la Al Hilal a fost de nerefuzat.

Rus, între CFR şi U Cluj

Laurenţiu Rus, 29 de ani, a părăsit Dinamo şi îşi caută un angajament, fiind în discuţii cu mai multe cluburi. După CS U Craiova şi ASA Tîrgu Mureş, alte două grupări din Liga 1 s-au arătat interesate de fostul "cîine roşu", este vorba de formaţiile din Clujul natal al lui Laurenţiu, CFR şi Universitatea. Fotbalistul va analiza toate propunerile pînă la finele săptămînii, apoi va oferi un răspuns. Constantin Anghelache mărturisea luni, imediat după despărţirea de Rus: "Dacă are vreo ofertă concretă în acest moment, mă sinucid!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.