Liga Campionilor

Steaua îşi face temele » Mîna dreaptă a lui Constantin Gâlcă a fost în Kazahstan! Pericolul numărul unu de la Aktobe

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 24 iulie 2014

Constantin Gâlcă n-a aşteptat finalul returului cu Stromsgodset pentru a aduna informaţii despre viitorul adversar al Stelei din preliminariile UEFA Champions League.

Tehnicianul campioanei l-a trimis pe "secundul" Nicolae Dică pentru a-i urmări pe kazahi la returul cu Dinamo Tbilisi, cîştigat cu 3-0, după ce se impuseseră şi în prima manşă cu 1-0. Fostul "decar" al Stelei a discutat şi cu Augustin Chiriţă, antrenor secund la Ordabassy, care i-a oferit mai multe informaţii despre Aktobe.

Cel mai periculos jucător ar fi Marcos Pizzelli, atacantul armean împrumutat de la FK Krasnodar. Vîrful a fost identificat drept principalul pericol şi de Gâlcă, alături de colegul său din ofensivă Marat Khairullin, împrumutat şi el de la Volga Novgorod.

Meciul tur dintre Aktobe şi Steaua va avea loc miercuri, de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.RO.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.