Europa League

VIDEO Inteligenţa face diferenţa » Petrolul a cîştigat şi returul cu Flamurtari, 3-1, şi o va întîlni pe Viktoria Plzen în următorul tur

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Petrolul a fost condusă aseară în Albania, dar a revenit în forţă şi şi-a simplificat calificarea în dauna lui Flamurtari, după o evoluţie entuziasmantă a lui Teixeira


Exact două minute s-a pus aseară problema echipei calificate. Lena a deschis scorul după o pasă sclipitoare a lui Telushi (38). Dar petroliştii au reacţionat imediat. După 120 de secunde, Teixeira a şutat cu sete la colţul lung şi a restabilit egalitatea, aducînd liniştea românilor. Pînă atunci, echipele şi-au împărţit momentele de dominare, cu ocazii la ambele porţi.

Click aici pentru VIDEO!

Din talent
A urmat o perioadă de acalmie în joc. Albanezii erau cu gîndul la alte detalii, mai ales că era greu de crezut că mai pot marca trei goluri ca să se califice, "găzarii" s-au întrebuinţat cît să stea economicos pe teren cu gîndul la confruntările ce vor urma.

Nu s-a mai repetat şirul ocaziilor din prima parte. De-abia în minutul 73 a fost oportunitatea imensă a lui Lena, din faţa spectatorului Priso. De Lucas (83) a liniştit situaţia definitiv, după o pătrundere impetuoasă. Şi ca să ia şi ochii, petroliştii au dat şi golul trei, după o fază în forţă în care Albin şi Teixeira au făcut KO apărarea albaneză, Priso înscriind simplu, ca la antrenament.
Va urma, săptămîna viitoare, o confruntare cu un adversar de Champions League, cehii de la Viktoria Plzen.


"Era mai uşor dacă aveam acel penalty acordat la 0-0. De-abia de acum începe greul. Cu pregătire bună, cu concentrare, putem reuşi în faţa cehilor. Şansele sînt egale, noi avem entuziasmul, ei au experienţa"
Răzvan Lucescu, antrenor Petrolul


Guilherme la Astra?
Liber de contract după divorţul de Petrolul, fundaşul stînga Guilherme Sitya, 24 de ani, negociază transferul la Astra Giurgiu, una dintre contracandidatele la titlu ale ploieştenilor. Discuţiile sînt avansate, jucătorul ar putea fi prezentat chiar astăzi de către gruparea patronată de Ion Niculae. Brazilianul a cîştigat cu "lupii galbeni" Cupa României în 2013.

Penalty neacordat "găzarilor"
La scorul de 0-0, în minutul 17, Teixeira a pătruns în partea stînga şi a fost blocat din spate de către un adversar, care l-a şi faultat pe mijlocaşul Petrolului. Chiar dacă ploieştenii au protestat, arbitrul a lăsat jocul să continue.

"Dublă" de foc cu cehii
Trupa lui Răzvan Lucescu va juca în turul 3 preliminar contra vicecampioanei Cehiei, Viktoria Plzen. Primul meci, pe "Ilie Oană", pe 31 iulie, returul în deplasare, pe 7 august. Cehii au evoluat în sezonul precedent în grupele Champions League, obţinînd 3 puncte după ce-au bătut pe ŢSKA Moscova, acasă, în ultimul meci. Din grupă au mai făcut parte Bayern Munchen şi Manchester City.

Astra contra Slovan Liberec
S-a aflat aseară şi adversarul Astrei, echipa lui Daniel Isăilă urmînd să joace contra celor de la Slovan Liberec. Primul meci din turul 3 preliminar al Europa League este pe 31 iulie, la Giurgiu, returul pe 7 august, în deplasare. Slovan a învins aseară pe Kosice cu scorul de 3-0, goluri Dubek (54), Delarge (81) şi Sural (90), după ce şi-n tur cei din Liberec au bătut cu 1-0.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.