Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA

Dinu Gheorghe face haz de necaz! Ce spune despre situaţia lui Alexandru Măţel şi despre adversarul din Europa League

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 iulie 2014

Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, a vorbit despre situaţia lui Alexandru Măţel, pe care îl ironizează după ce jucătorul n-a vrut să-şi prelungească înţelegerea.

"Eu ţin mult la Măţel. Se poate întîmpla orice dacă Măţel va dori să prelungească contractul în termenii ceruţi de el. Dar, deocamdată e cald, poate preferă să se odihnească . (n.r. Iniţial, fundaşul a refuzat să continue cu Astra, motiv pentru care a fost exclus din lot. Ulterior, Măţel a acceptat prelungirea dar numai în anumite condiţii. Clubul a fost de acord cu cerinţele sale, dar jucătorul s-a răzgîndit din nou şi totul a picat)

El e un tînăr cu personalitate şi personalitatea asta trebuie să o folosească în folosul lui. A greşit. Era un moment foarte bun în cariera lui.

Probabil că îl face să se comporte aşa faptul că va fi liber de la vară şi poate cîştiga mai mulţi bani. Dar poate nu va mai fi în acelaşi fel la vară.



Slovan, anul trecut, a fost surpriza Ligii Europa. Au eliminat pe Udinese în play-off, au ieşit din grupe. Va fi foarte greu. Cu dorinţa noastră să jucăm în grupe, sper să reuşim", a spus Dinu Gheorghe pentru Dolce Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.