Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANŢEI 2014

Slalom printre elefanţi » Nibali a sugrumat o competiţie în care doar fauna mai ridică sprîncene :D

Articol de Mitică Docan   —  sâmbătă, 26 iulie 2014

Imaginea zilei de ieri a fost provocată de apariţia unui elefant, care, din entuziasm, a fost aproape să doboare gardul unei grădini zoologice şi să intre pe traseu.

Într-o etapă de 209 kilometri destinată sprinterilor, ploaia a făcut ravagii în Turul Franţei şi a provocat o căzătură masivă în pluton, cu doar două borne înainte de final.



Rutierii care au avut cel mai mult de suferit au fost francezul Romain Bardet şi slovacul Peter Sagan, în timp ce Vincenzo Nibali, liderul detaşat al Turului Franţei, a avut grijă să îşi ţină bicicleta dreaptă şi să treacă în linişte linia de sosire.



În clasamentul general, liderul de la Astana se află la cel puţin 7 minute distanţă de orice adversar şi trebuie doar să ajungă în siguranţă la Paris, duminică, pentru a-şi adjudeca definitiv tricoul galben.



Lituanianul Ramunas Navardauskas (Garmin-Sharp) a cîştigat a 19-a etapă din Turul Franţei, după ce s-a desprins decisiv în ultimii 13 kilometri, pe o căţărare de categoria a IV-a. Etapa de astăzi presupune un contratimp individual de 54 de kilometri, între Bergerac - Périgueux.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.