Liga 1

Domnul presiune II » Valerii Moraru a devenit oficial patronul Rapidului! Cele 5 obiective imediate

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Omul de afaceri basarabean a dezvăluit că n-a fost foarte încîntat că s-au purtat negocieri cu Ganea fără ca el să fie informat, însă momentan antrenorul va fi păstrat în Grant


Vineri noaptea, Adrian Zamfir şi cei patru suporteri cu acţiuni la club i-au cedat lui Valerii Moraru pachetul majoritar. Ieri, într-o conferinţă de presă, afaceristul de peste Prut şi-a anunţat obiectivele imediate.

1. Plata salariilor
"Rapid este un brand mare, era păcat să dispară! Am ales Rapid pentru tradiţie şi pentru suporterii minunaţi. Toată familia m-a susţinut, a fost pentru prima dată cînd familia a votat unanim! Avem un plan pe care îl vom respecta. Cel mai important este ca jucătorii să aibă salariile la zi. Asta voi face prima dată, contează foarte mult ca băieţilor să le stea gîndul doar la fotbal!"

2. Achitarea datoriilor de 4 milioane de euro
"Am cumpărat 75% din club şi urmează şi alte negocieri pentru restul. Am făcut o tranzacţie de proporţii şi urmează şi altele pe care sper să le finalizăm. Vreau să mulţumesc avocaţilor şi clubului care ne-a pus la dispoziţie toate actele. Sînt conştient că urmează o perioadă extrem de dificilă. În acest moment datoriile curente ale Rapidului se ridică la aproximativ 4 milioane de euro"

3. Achiziţii urgente

"Avem mai multe oferte de la impresari străini pentru aducerea unor jucători în Giuleşti. Începem să analizăm toate propunerile pe care le primim, iar de săptămîna viitorare vom decide cu staff-ul tehnic cine va veni. Domnul Ganea are obiective, dar are nevoie şi de condiţii. Noi vom aduce fotbalişti, e o promisiune pe care o facem pentru a rezista în Divizia A".

4. Obiectiv: 17 puncte în 10 partide
"A fost semnat contractul cu domnul Ionel Ganea, chiar dacă acesta a fost negociat în absenţa noastră, lucru care ne-a deranjat. Dar dacă îşi va atinge obiectivele, va fi foarte bine pentru noi. Administratorul judiciar care l-a ales pe domnul Ganea i-a stipulat nişte clauze corecte şi obiective. Dacă nu face 17 puncte în 10 meciuri îl dăm afară!".

5. Modernizarea arenei
"Stadionul nu este al nostru, aparţine Ministerului Transporturilor. Vom începe discuţiile cu cei de acolo, pentru că vrem ca stadionul să fie din nou plin, să vină foarte multă lume şi să fie deschis în totalitate. În curînd vom demara modernizarea arenei".


35 de milioane de euro este averea lui Moraru, acesta fiind proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei


"Am auzit că domnul Massone ar fi zis că vrea să investească 5 milioane de euro. Dacă e aşa, să vină alături de mine, sînt dispus să colaborăm. Dar numai dacă are bani, altfel..."
Valerii Moraru, acţionar majoritar Rapid

Structura acţionariatului în Grant
Nume Procent
V. Moraru 75%
Ad. Zamfir 20%
Fani 5%


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.