Liga 1

Petrolul acuză: "E mîna Stelei!" » Mari probleme pentru ploieşteni! FC Braşov a depus contestaţie în "cazul Pecanha": "E clar! 100% luăm 3 puncte"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 28 July 2014

Ploieştenii au riscat la partida de pe terenul lui FC Braşov şi l-au titularizat pe brazilianul Pecanha, jucător care se afla în aceeaşi situaţie a cartonaşelor cu stelistul Sînmărtean, fotbalist pe care Steaua a ales să-l lase în afara lotului la meciul cu Rapid, pentru că s-a temut să nu piardă la "masa verde".

Goalkeeperul fusese eliminat în penultima etapă a sezonului trecut şi trebuia să stea pe bară două meciuri. Acestea au fost ultima etapă din retur plus partida din Cupa Ligii de sezonul acesta, însă această competiţie nu este trecută încă în regulamentul Comisiei de Disciplină şi astfel se consideră că Pecanha mai avea o etapă de suspendare.

Cazul celor de la Petrolul va ajunge la Comisia de Disciplină. Constantin Zotta a depus contestaţie şi aşteaptă răspunsul. Oficialul celor de la FC Braşov e însă convins că echipa sa va obţine 3 puncte.

"Steaua a respectat regulamentul şi nu l-a folosit pe Sînmărtean, Petrolul nu a respectat regulamentul şi l-a folosit pe Pecanha.

Probabil LPF va schimba regulamentul de azi, sau de mîine, sau peste vreo ăptămînă, dar acum e clar, în calcul sînt luate doar meciurile din campionat şi Cupa Ligii.

100% vom cîştiga 3 puncte. Trebuie respectat regulamentul", a spus Constantin Zotta la televiziunea sportro.

Reacţia Petrolului

"Am luat legătura cu oamenii de la LPF. Totul e clar, avem actele necesare. Domnul Argăseală e în spatele acestor discuţii.

Am înţeles că el l-a sunat pe Zotta. E deranjant că deja apar astfel de lucruri. Din prima etapă începem cu discuţiile la comisii.

În regulamentul ăla nici meciurile din Supercupă nu apar, dar ele sînt sub egida FRF, dar asta nu înseamnă că nu sînt oficiale", a spus managerul sportiv al ploieştenilor, Marius Nicolae, pentru acelaşi post TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.