Sporturi   •   Baschet   •   CHICAGO BULLS

Şi-a revenit după accidentări! » Mai poate Derrick Rose să joace la nivel înalt?

FOTO: Reuters

Articol de George Stanciu   —  marţi, 29 iulie 2014

Conducătorul de joc al "taurilor" şi-a revenit după accidentările la genunchi şi promite să facă cel mai bun sezon din carieră alături de Chicago Bulls.

Derrick Rose a jucat doar 10 partide în ultimele două sezoane, din cauza a două accidentări urîte care l-au ţinut departe de teren. Prima dată s-a accidentat la genunchiul stîng, în 2012. A revenit apoi în 2013, dar s-a accidentat şi la genunchiul drept, în debutul sezonului. Verdict: ruptură de menisc.

După 8 luni în care a trecut prin operaţii şi recuperări, cel supranumit "noul Jordan" s-a întors la antrenamente, mult mai încrezător.

"Eu chiar cred că sunt un jucător special. Am 25 de ani, sunt încă tînăr! Mă antrenez din greu în fiecare zi, deja nu mai simt niciun fel de durere la genunchi. Vreau să le demonstrez tuturor celor care m-au considerat terminat că se înşeală!", a declarat Derrick Rose.


În vîrstă de 25 de ani, Derrick Rose a fost draftat în 2008 de Chicago Bulls, fiind denumit debutantul anului la finalul sezonului. În al doilea său sezon de NBA, Rose juca deja primul său meci All-stars, fiind convocat în echipa vedetelor din Conferinţa de Est.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.