Jucătorii campioanei României au plecat în această dimineaţă de la Bucureşti, cu emoţii în ceea ce priveşte zborul spre Kazakhstan! Oficialii echipei au solicitat companiei Tarom ca aeronova care-i ducea pe stelişti spre Aktobe să ocolească Ucraina!
"Doamne fereşte să se mai întîmple ce s-a petrecut cu acel avion în Ucraina! Din ce ştiu eu, încă nu a început războiul, am înţeles că a fost vorba de un atac terorist, dar nimic mai mult. Indiferent de ce se întîmplă acolo, noi sîntem obligaţi să mergem să jucăm.
Important este să nu survolăm spaţiul aerian al Ucrainei. Am vorbit p-aici cu colegii, cu stafful şi toată lumea se teme, după incidentul care a avut loc", spunea Latovlevici în urmă cu cîteva zile.
Delegaţia roş-albastră a plecat în această dimineaţă la ora 7:00, iar după un zbor de aproximativ 5 ore au aterizat pe aeroportul din Aktobe, imediat fiind preluaţi de un autocar care i-a dus la hotelul unde sînt cazaţi.
După masa de prînz urmează un program de odihnă, urmînd ca seara să aibă loc antrenamentul oficial al echipei, plus confenrinţa de presă la care va participa tehnicianul Costel Gâlcă însoţit de un jucător.
International • Liga Campionilor • AKTOBE - STEAUA, marţi, 18:00 în direct pe DigiSport şi live text pe gsp.ro
VIDEO Prima misiune îndeplinită de Steaua » După un zbor de aproape 5 ore, au aterizat cu bine în Kazakhstan!
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 29 iulie 2014
Steaua joacă mîine seară contra celor de la Aktobe, în Kazakhstan, iar pentru a ajunge acolo, steliştii au fost nevoiţi să apeleze la o cursă charter. Aktobe - Steaua se joacă miercuri seară de la ora 18:00 în direct pe DigiSport şi Live TEXT pe GSP.RO
{{text}}