Jucătorul nigerian mai are de trecut doar interviul şi testele pentru limba română şi cultură generală din istoria, geografia, arta şi literatura ţării sale de adopţie, precum şi depunerea jurămîntului # Selecţionerul îl laudă: ”Îmi place, a dat un gol frumos cu Chiajna”
Kehinde Fatai a intrat pe ultima sută de metri în procesul obţinerii cetăţeniei române, necesară pentru ca jucătorul de culoare să poată îmbrăca tricoul reprezentativei noastre. Iar ultimul pas care rămîne de făcut e ca atacantul să dea testele de limbă şi de cultură generală din domeniul istoriei, geografiei, artei şi literaturii române.
"Ştiu că toate amănuntele sînt în regulă, mai trebuie doar să fiu programat pentru interviu şi probele scrise. E posibil ca săptămîna viitoare să rezolv şi acest lucru", a explicat ieri vîrful Astrei.
"Îşi doreşte foarte mult să joace pentru România şi s-a pregătit mult spre a trece cu bine testele de cetăţenie", a explicat şi Raluca Fatai, cumnata lui Kehinde, căsătorită cu fratele geamăn al jucătorului giurgiuvean.
"Să se facă odată!"
Victor Piţurcă aşteaptă şi el finalizarea operaţiunilor în speranţa că-l va putea convoca în premieră pe nigerian chiar la meciul cu Grecia, din 7 septembrie, debutul în preliminariile Euro 2016.
"Fatai îmi place. Probabil, dacă va obţine cetăţenia română, dacă va juca bine şi îşi va recăpăta forma dinainte de plecarea în Belgia, ar putea veni la lot. La Chiajna a dat un gol foarte frumos, cum puţini atacanţi reuşesc. Am vorbit ceva cu domnul Niculae la meciul Astrei contra Concordiei. Nu va fi nici un fel de problemă cu ceea ce ţine de mine şi de Federaţie, dar să se facă odată!", a spus selecţionerul la DigiSport 1.
Cîteva teme pentru testele de cetăţenie
- formarea poporului român şi a limbii române
- perioada comunistă
- relieful României
- informaţii despre oraşul în care locuieşte
- autorităţile publice: Parlamentul, Guvernul, preşedintele României, administraţia publică, Curtea Constituţională
- diversitatea religioasă – toleranţa şi libertatea credinţei (religii/confesiuni în România; sărbători şi celebrări religioase)
- justiţie – dreptul la un proces corect, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, principiile egalităţii şi proporţionalităţii între vinovăţie şi pedeapsă
3 goluri a marcat Fatai în primele două partide din actualul sezon: două la 4-1 cu FC Braşov şi unul la 2-0 cu Chiajna, ambele în deplasare
Deziluzie cu primul naturalizat
Fatai ar fi al doilea jucător străin ce evoluează pentru "naţionala" României după naturalizare. Lista a fost deschisă în 2009 de Max Nicu. Jucătorul născut în Germania a prins însă numai 3 partide pentru "tricolori", sub mandatele lui Lucescu jr. şi Piţurcă: un amical, 1-0 cu Ungaria, şi două oficiale, 1-2 cu Austria, 1-1 cu Franţa. A fost abandonat apoi, iar în prezent a ajuns în Cipru, la Aris Limassol, cu care tocmai a semnat pe un sezon.
{{text}}