Liga 1

A renunţat la impresar, a semnat cu Dinamo! ;) » Dragoş Firţulescu a trecut testul anti-Steaua şi va juca în "Ştefan cel Mare"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dragoş Firţulescu, 25 de ani, nu mai colaborează cu agentul preferat al lui Reghe, condiţie principală pentru a fi cooptat în lotul roş-albilor


Dinamo nu a terminat încă mercato. Ultimul înregimentat în "haită" este Dragoş Firţulescu, care a fost în probe în Ştefan cel Mare şi a trecut testele, urmînd să semneze în aceste zile un acord pe cel puţin un sezon. Olteanul a fost testat de către Flavius Stoican şi într-un amical, dar şi la antrenamente, iar tehnicianul le-a transmis colaboratorilor săi: "Are calitate, poate să crească mult şi este util". Mijlocaşul central a mai fost aproape de a semna cu Dinamo în urmă cu doi ani, însă atunci afacerea a picat.

În 2012, Firţulescu era impresariat de agentul preferat al lui Reghecampf, care nu avea relaţii cordiale nici cu conducerea de atunci a "cîinilor". La vremea respectivă, părţile nu au ajuns la un consens financiar, jucătorul fiind ca şi astăzi liber de contract, aşa că afacerea nu s-a mai făcut.

Acum, Dragoş s-a reprezentat pe sine la discuţiile cu Dinamo, a acceptat salariul şi bonusurile impuse de şefii bucureştenilor, pregătindu-se să debuteze cît mai curînd în tricoul alb-roşu.


13 meciuri a bifat sezonul trecut Firţulescu pentru ungurii de la Kaposvar, unde a fost antrenat de Selymes

1 gol în 55 de meciuri a reuşit Firţulescu în prima ligă din România pentru U Craiova, FCM Tîrgu Mureş şi U Cluj

2.500 de euro va fi salariul lunar al lui Firţulescu în Ştefan cel Mare

Bălgrădean, în probe la Hazar!
Liber de contract, după ce şi-a încheiat conturile cu Dinamo la începutul săptămînii trecute, Cristi Bălgrădean este foarte aproape să semneze cu Hazar Lankaran, locul 6 în ultima ediţie a primei divizii din Azerbaidjan. Portarul urmează să fie coleg cu Scarlatache şi cu Piţ, dacă îl va impresiona pe Mustafa Denizli la testele pe care le va susţine.

Zi decisivă pentru Abdoullaye
Stoican a mai antamat pentru diseară un meci amical, pentru a le da posibilitatea şi jucătorilor care evoluează mai puţin la prima echipă să fie în mijlocul acţiunii. Partida de verificare este cu divizionara secundă ACS Berceni, prilej pentru atacantul olandez Abdoullaye Sulley să puncteze decisiv dacă vrea să semneze cu Dinamo. Flavius va da un răspuns final în privinţa jucătorului de 22 de ani la finele întîlnirii.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.