Liga 1

CFR Cluj e sigură de un rezultat pozitiv cu Dinamo Minsk, astăzi, de la ora 20:00: "Nu cred că vom avea probleme"

Articol de Vlad Ispas  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vasile Miriuţă este extrem de încrezător că echipa sa se va întoarce din capitala Belarusului fără gol primit


Antrenorul din Gruia şi-a stabilit obiectivul pentru deplasarea de la Minsk, unde o va întîlni pe Dinamo: să nu primească gol, urmînd ca soarta calificării să se decidă la Cluj. "Nu va fi deloc uşor pentru noi, ba chiar foarte greu. Adversarii au doi-trei jucători excelenţi pe faza de atac, foarte iuţi. Dar şi noi avem jucători de mare calitate, nu cred că ne vor crea probleme pe linia de fund. Dinamo este o formaţie puternică, am urmărit-o, joacă mai direct pe poartă decît Jagodina", a declarat Vasile Miriuţă.

Tehnicianul de 45 de ani se gîndeşte deja serios la calificare şi a cerut conducerii întărirea lotului: "În proporţie de 99 la sută, echipa va fi neschimbată, ca în ultimele trei partide oficiale. Chiar dacă vom juca din trei în trei zile, băieţii sînt bine pregătiţi fizic şi vom face faţă acestui ritm. Totuşi, mai am nevoie de un fundaş lateral, care să poată juca pe ambele părţi".

În acest moment, "lateralii" lui Miriuţă sînt Susici, pe dreapta, plus Camora şi Tiago Lopes în stînga. În această vară, ardelenii l-au mai transferat pe Joao Paulo, de la Aves (Portugalia), însă fundaşul dreapta de 25 de ani a fost scos din lot după numai 37 de minute în care a fost folosit, în partida pierdută la Iaşi, 2-4, în Cupa Ligii.


"Avem un moral excelent după calificarea cu Jagodina şi debutul în forţă în campionat. Vreau să ne întoarcem de la Minsk cu un rezultat cît mai favorabil în perspectiva returului"
Ionuţ Rada, fundaş CFR

1,39 este cota pentru un gol marcat al CFR-ului

1,58
este cota pentru sub 2,5 goluri în meci

2,89
este cota ca gazdele să nu marcheze

3,10
este cota pentru egal diseară


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.