Stranieri

Atac la federaţie » Mircea Lucescu e furios la Şahtior: "N-am văzut în viaţa mea un asemenea campionat"

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Luce a avut un joc neaşteptat de dificil la Poltava, a fost condus pînă în minutul 80, reuşind să cîştige cu două goluri în două minute (80-82) un meci încheiat cu o bătaie generală. În care Kucer, stoperul său, a fost eliminat.

Dar antrenorul lui Şahtior e mai supărat pe şefii forului ucrainean, care i-au refuzat ideea unui campionat cu play-off. "Nu s-a ţinut cont de sfatul meu, federaţia n-a vrut binele fotbalului", a declarat Lucescu. "Televiziunile ar fi plătit mai mult, la fel şi sponsorii. Acum, stadioanele sînt goale, iar străinii nu mai vor să joace aici. Nu din cauza pericolului. Ei nu mai sînt atraşi de fotbalul din Ucraina".

A dat exemplul noului campionat, cu 14 echipe şi 26 de runde. "Jucăm patru etape, după care ne oprim două săptămîni pentru că avem meci cu nişte amatori în Cupă. Şi mai stăm două săptămîni fiindcă joacă «naţionala». O lună de pauză înainte de Liga Campionilor. N-am văzut în viaţa mea un asemenea campionat. Nu se poate. Iar la final o să avem trei luni de vacanţă".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.