International   •   Liga Campionilor   •   STEAUA - AKTOBE

FOTO Rasismul n-are loc în Liga Campionilor » Sectoarele închise au dat o atmosferă dezolantă meciului Steaua - Aktobe

Articol de Cristian Prisacariu   —  joi, 07 august 2014

Steliştii au venit în număr de 25.000 pentru a-şi încuraja favoriţii, dar sectoarele închise de UEFA au stricat atmosfera.

Champions League, competiţia supremă intercluburi, a fost întotdeauna un moment de sărbătoare pe Arena Naţională, un stadion demn de o astfel de întrecere. Românii, indiferent că aici a jucat Steaua sau Oţelul, în sezonul 2011-2012, au ştiut să cinstească o astfel de competiţie.

Copii, tineri sau bătrîni, toţi s-au aflat în tribune pentru a-şi susţine favoriţii sau, cel puţin, conaţionalii.

Aseară, roş-albaştrii au procedat la fel, chiar dacă adversarul a fost unul modest, fără vedete şi cu puţine şanse de a-i da emoţii Stelei. Fanii steliştii au cîntat, au strigat, au aplaudat şi au pus presiune pe kazahi. Ceilalţi, adică microbiştii, căci oaspeţii n-au avut galerie, au fost mai tăcuţi, însă în momentele importante s-au făcut auziţi şi ei.


Pata de culoare au fost însă sectoarele din peluzele închise de UEFA, mai exact cele 4.004 locuri, unde în loc de fanii s-au aflat două bannere, cîte unul în fiecare peluză, pe care scria: "Nu rasismului". Cu siguranţă că de acum încolo galeria stelistă va lăsa deoparte scandările rasiste la adresa Rapidului. Dacă nu mereu, avînd în vedere că în Liga 1 a scăpat nesancţionată, măcar în Liga Campionilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.