Liga 1

Face parte Anghel Iordănescu din "gaşca de impostori"? Ce a spus Mircea Sandu despre omul care a făcut istorie cu naţionala

Mircea Sandu, foto: GSP.RO

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 08 August 2014

Mircea Sandu a susţinut o conferinţă de presă şoc, în care l-a atacat pe Răzvan Burleanu, poreclit timp de o oră "Impostorul". "Naşu" şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte de onoare al FRF şi a renunţat la renta anuale de 50.000 de euro

Pe durata întregii conferinţe de presă, Naşu' Sandu i-a numit pe membrii Adunării Generale "gaşcă de impostori", acuzîndu-i că abia au aşteptat ca el să plece de la şefia FRF pentru a se da bine pe lîngă noua conducere FRF.

Întrebat de Justin Gafiuc, reporterul GSP, dacă în această "gaşcă de impostori" îl include şi pe Anghel Iordănescu, directorul tehnic de la FRF, fostul preşedinte al FRF a răspuns "printr-o poveste, din care o să vă daţi seama".

"La meciul Stelei, m-am întors acasă la 2-1, în ultimele 6-7 minute ale meciului. Cînd mă uitam la televizor, l-am văzut pe Iordănescu lîngă Chivorchian şi Impostorul, care se jucau pe telefonul mobil. Mă gîndeam: «Iordănescu, cum poţi să stai lîngă impostorii ăstia?. Măcar dacă stăteai la meci lîngă Hagi».

Nu pot să mă dezic de ce am făcut îmăpreună cu Iordănescu în cei 6 ani de la Federaţie. Eu l-am adus la FRF, în perspectiva în care vine Popescu ca preşedinte. Eu i-am zis să facă o strategie de doi ani de zile, cu buget, cu de toate. Nu zic că e laş, doar că nu îl văd făcînd parte din această echipă cu impostorii".

Anghel Iordănescu a antrenat România în două mandate, 1993 - 1998 şi 2002-2004. El este antrenorul care a condus Generaţia de Aur la Mondialul din 1994, atunci cînd Hagi&Co. au fost eliminaţi în sferturile de finală de Suedia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.