Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - GAZ METAN 1-1

VIDEO Harakiri în stil giuleştean » Pancone trage Rapidul după el, Mircea Bornescu pune frînă: Rapidul a pierdut două puncte cu Gaz Metan

Articol de Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 09 august 2014

Rapidul a condus pînă în al 4-lea minut de prelungiri, dar gafa lui Bornescu le-a luat giuleştenilor două puncte.

Rapidul de azi e trist! Alb-vişiniii nu şi-au pierdut farmecul cînd au ajuns în Liga a 2-a, dar nu mai au strălucirea din trecut acum, cînd au revenit în primul eşalon. În ultimii ani, Giuleştiul şi-a pierdut din capacitate şi a ajuns azi să poată găzdui doar 3.000 de spectatori.

VIDEO: Vezi AICI golurile!

Asta e tristeţea, că un club cu istoria Rapidului a ajuns să nu mai aibă nici măcar atîţia susţinători în tribună. Poate de vină e ploaia sau faptul că biletele se vînd online, oricum în urmă cu doi sau trei ani acest lucru ar fi fost de neînchipuit. Atunci, nu exista meci pe Giuleşti fără cel puţin 6.000 de fani.


Din Rapidul de altădată a rămas, parcă, doar Daniel Pancu. Andrei Ciolacu promite şi el, avînd în vedere determinarea şi devotamentul arătate pe gazon, dar mai are foarte multe de arătat. Cei doi au şi creat golul Rapidului. Tînărul de 22 de ani a centrat, iar "vulpea" ce va împlini pe 17 august 37 de ani a înscris cu capul.

Medieşenii şi-au creat cîteva şanse, dar Bornescu a fost pe fază. Asta pînă în minutul 94, cînd a făcut o gafă monumentală. A scăpat mingea centrată din corner, iar Llullaku a împins-o în plasă. O remiză frustrantă pentru bucureşteni, dar una cu care Gazul a obţinut primul punct în Giuleşti după 9 meciuri jucate aici!

S-a întors Roman

Atacantul Dan Roman a revenit pe gazon după 8 luni! Forţat şi de absenţele lui Vitinho şi Tîrnovan, Cristi Dulca a decis să-l păstreze aseară în lot pe fotbalistul care în decembrie anul trecut, la Botoşani, după un contact cu Ciprian Dinu, s-a ales cu o dublă fractură de tibie şi peroneu. În Giuleşti, Dulca l-a trimis pe gazon în minutul 84, în locul lui Buziuc.

Moraru a lipsit

În tribune nu s-a mai aflat aseară noul patron al Rapidului, Valerii Moraru. E prima oară cînd acesta a absentat în actualul sezon, el fiind prezent la meciul cu Steaua din prima etapă, dar şi în deplasarea de la Chiajna, unde Rapid a cîştigat cu Viitorul. Moraru se află într-un conflict cu Cristina Andronache, administratorul judiciar, după ce aceasta a refuzat să aprobe cîteva contracte de sponsorizare propuse de acţionarul majoritar.


"Era nedrept să pierdem, am avut vreo 3 sau 4 ocazii foarte mari, am controlat jocul. Rapid e o stare de spirit, mă bucur că a supravieţuit şi sper să-şi revină, să se bată an de an la titlu" (Cristi Dulca, antrenor Gaz Metan)

"Dezamăgirea e uriaşă. Trebuia să cîştigăm. N-am ce să-i reproşez lui Bornescu. Cu Viitorul a apărat un penalty şi noi am cîştigat, acum a greşit şi în loc să cîştigăm, am scos doar un egal" (Ionel Ganea, antrenor Rapid)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.