Handbal

Baia Mare cîştigă al doilea turneu » Campioana României s-a impus în Slovacia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana României s-a impus la Mihalovce (Slovacia), bifînd trei victorii clare.

HCM Baia Mare a cîştigat turneul de la Mihalovce (Slovacia) şi a intrat în posesia trofeului "Tomas Jakubco". Este al doilea turneu consecutiv în care maramureşencele se impun, după cel de săptămîna trecută, de la Cluj.

În Slovacia, Baia Mare a învins cu 34-32 pe Debrecen (Ungaria), cu 26-23 pe Iuventa Mihalovce şi cu 32-24 pe Astrahanocika Astrahan (Rusia).

Portarul brazilian Barbara Arenhardt a fost desemnată cel mai bun goal-keeper al turneului, sud-americanca avînd în finala contra celor de la Astrahan nu mai puţin de 19 intervenţii salutare.

Antrenorul Costică Buceschi nu le-a avut în Slovacia pe cele cinci internaţionale române, Ungureanu, Nechita, Buceschi, Elisei şi Oltean, dar nici pe accidentatele Diniş Vîrtic şi Abbingh.

Golgeterul echipei a fost norvegianca Herrem, care a marcat de 16 ori. HCM Baia Mare va organiza săptămîna viitoare "Trofeul Maramureşului", la care vor participa FTC Budapesta, Krim Ljubljana, Iuventa Mihalovce, Rostov Don şi Astrahanocika Astrahan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.