Florin Gardoş a făcut deja vizita medicală la Southampton, iar englezii vor plăti nu mai puţin de 7,5 milioane de euro, cu unul mai puţin decît a făcut-o Tottenham pentru Vlad Chiricheş anul trecut. Profitul campioanei este însă mult mai mare în cazul de faţă.
Dacă Steaua le-a achitat 1,3 milioane celor de la Pandurii pentru Chiricheş, Gardoş i-a costat pe "militari" numai 150.000 de euro! Asta înseamnă că profitul va fi de 50 de ori mai mare şi peste cel realizat anul trecut la tranzacţia cu Tottenham.
7,35 milioane de euro e profitul Stelei din transferul lui Gardoş, cel mai mare din istoria fotbalului românesc
Putea juca pentru Ungaria
Înainte să ajungă campion în Ghencea, Gardoş a evolua la Concordia Chiajna vreme de patru sezoane. La 18 ani însă, cînd se afla la Satu Mare, fundaşul a fost foarte aproape să ajungă în Ungaria! Mai mult, chiar şi după transferul la Steaua, acesta a fost urmărit de naţionala vecină, care dorea să profite de originile sale maghiare şi să-l naturalizeze. Ne-am mişcat mai repede, iar în 2011 a debutat în tricoul României.
120.000 de euro pe an este salariul lui Gardoş la Steaua
81 de meciuri a bifat fundaşul în Liga 1 pentru gruparea din Ghencea
Steaua e pe cale să dea o nouă lovitură financiară! "Roş-albaştrii" trimit pentru al doilea sezon consecutiv un jucător în Premier League, iar suma de transfer e la fel de impresionantă.
{{text}}