Nu toţi fotbaliştii Realului au fost fericiţi după succesul din Supercupa Europei. Sami Khedira este unul dintre ei, după ce n-a fost inclus în lot pentru meciul cu Sevilla, cîştigat de madrileni cu 2-0.
Campionul mondial a luat decizia de a nu-şi prelungi contractul cu Real Madrid, iar acesta ar putea fi unul dintre motivele neincluderii germanului în lotul formaţiei lui Ancelotti.
Khedira, 27 de ani, oricum avea tot mai puţine şanse de titularizare, madrilenii avîndu-i la mijlocul terenului pe Modrici, Xabi Alonso, Illarramendi şi Isco. Oficialii lui Real Madrid doresc acum, după decizia luată de german, să-l vîndă pe Khedira pentru a mai putea obţine nişte bani, altfel în iarnă poate semna cu orice echipă.
Mijlocaşul a venit la Real Madrid în vara anului 2010, iar echipa "blanco" a plătit 20 de milioane de euro pentru transferul acestuia de la formaţia germană VfB Stuttgart.
38 de milioane de euro este cota lui Khedira, conform site-ului de specialitate transfermark.de
{{text}}