Liga 1

Cel mai amuzant moment de la Steaua - Pandurii! Cum a fost provocat Keşeru: "Acum înţeleg de ce tot ţipau de pe margine" :D

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 17 august 2014

Claudiu Keşeru a fost eroul Stelei în partida cu Pandurii, iar cele 6 goluri marcate au făcut înconjurul planetei, cele mai importante ziare făcînd referire la performanţa incredibilă a atacantului.

Keşeru a acordat şi un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor după reuşitele cu Pandurii şi a explicat chiar cum a marcat cele 6 goluri.

VIDEO cu toate golurile lui Claudiu Keşeru

De asemenea, vîrful campioanei l-a depăşit pe antrenorul Stelei care a marcat de 5 ori într-un meci cu FC Braşov şi a povestit un moment amuzant din timpul partidei, înainte de ultima reuşită a întîlnirii.

"Acum înţeleg de ce mi se tot striga de pe margine «Hai şi cu golul 6 ca să-l depăşeşti!». Pe moment, nu ştiam despre cine e vorba.

L-am egalat şi pe domnul Hagi, nici n-am ce să mai zic, să împart acest record e chiar mai important decît performanţa în sine, de a înscrie de 6 ori", a declarat Keşeru în exclusivitate pentru Gazeta.

Pe platforma Gazeta Digitală poţi găsi interviul complet cu atacantul Stelei şi cum a trăit fiecare gol. De asemenea, şi o analiză care arată de ce este peste Messi şi Cristiano Ronaldo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.