Campionate

VIDEO Faza etapei în Newcastle-Manchester City » Edin Džeko a dat un călcîi de cinci stele la golul lui David Silva

+1 Foto
David Silva sărbătorește golul marcat cu Newcastle, foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 17 August 2014

În deplasarea de la Newcastle, Manchester City a strîns din dinţi încă din minutul 39, atunci cînd David Silva a marcat primul gol al partidei şi a stîrnit o ripostă susţinută a gazdelor.

Campioana din Premier nu a arătat un joc solid şi a fost nevoită să se lupte pentru fiecare secundă de posesie, cu gazdele forţînd în permanenţă.

Newcastle a ratat cu lejeritate cîteva ocazii mari în ultimele minute ale meciului. "Coţofenele" au cedat abia după ce au fost surprinse pe ultimul contraatac al meciului.

City a bătut cu 2-0, argentinianul Sergio "Kun" Aguero asigurînd cele trei puncte în al treilea minut al prelungirilor. Faza meciului a fost realizată de bosniacul Dzeko, care a dat un călcîi incredibil pentru Silva, la golul marcat de spaniol.

VEZI VIDEO AICI CU TOATE GOLURILE

Liverpool a debutat şi ea cu dreptul
Liverpool a luat startul perfect în Premier League, cu o victorie, 2-1, împotriva lui Southampton, echipă ce îl aşteaptă în rîndurile sale pe Gardoş. Southampton a avut o ocazie imensă de a bifa un punct pe Anfield, însă lovitura de cap a lui Shane Long, jucător de 12 milioane de lire sterline, din 4 metri, a trecut pe lîngă poartă în ultimele 3 minute. Detalii şi video aici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.