HCM Baia Mare nu are rival în această vară. A cîştigat al optulea meci consecutiv, cel mai sonor nume învins fiind al vicecampioanei Ungariei, FTC Budapesta.
Cele 11 transferuri făcute în acest intersezon se fac simţite la campioana României, HCM Baia Mare. Multitudinea de vedete aduse în Maramureş au schimbat faţa echipei pregătite de Costică Buceschi. Băimărencele se află încă în faza căutărilor, nefiind încă stabilit un prim şapte, dar chiar şi aşa, HCM a cîştigat toate disputele amicale de pînă acum.
După ce s-a impus în turneele de la Cluj-Napoca şi Mihalovce (Slovacia), campioana României nu a avut adversar nici în competiţia găzduită de ea, în week-end-ul trecut: Baia Mare Champions Trophy.
HCM Baia Mare a cîştigat la scor în faţa campioanei Sloveniei, Krim Ljubljana, 41-16, a trecut apoi de Rostov Don, a patra clasată în Rusia, 27-23, pentru ca ieri, în finală, să treacă de FTC Budapesta, vicecampioana Ungariei, 29-27.
Contraatacul, arma mortală
Echipa care are şase internaţionale maghiare în lot, dar şi cîte una din Serbia şi Spania, a început mai bine meciul, a condus cu 5-2, 7-4, dar Baia Mare a revenit, mai ales datorită intervenţiilor fenomenale ale portarului Paula Ungureanu. Contraatacul a funcţionat şi el excelent, Ada Nechita şi norvegianca Herrem fiind vîrfurile de lance ale echipei române.
Şi în partea a doua FTC a avut momente foarte bune, cu iberica Nerea Pena în prim-plan. Au condus pînă în minutul 46, 21-19, ultima dată, după care gazdele au revenit şi s-au desprins decisiv: 28-23 şi apoi 29-24.
Confirmările Herrem şi Arenhardt
Din toate jucătoarele aduse în această vară, în meciurile disputate pînă acum au ieşit, clar, în evidenţă portarul Barbara Arenhardt, dar şi extrema Camilla Herrem.
Brazilianca o secondează excelent pe titulara Paula Ungureanu, desemnată cel mai bun portar la "Baia Mare Trophy", iar Herrem înscrie cu o lejeritate fantastică, fiind aproape meci de meci între principalele marcatoare ale echipei.
La minusuri, macedoneanca Elena Gjorgjevska pare că nu-şi găseşte locul în angrenaj, nici chiar în faza de apărare, dar nici Ekaterina Davîdenko, interul dreapta rus care nu s-a adaptat încă la stilul românesc.
Turneu la Budapesta
Înaintea începerii partidelor oficiale, Baia Mare va mai participa săptămîna viitoare, pe 23-24 august, la Trofeul "Elek Gabor", la Budapesta, alături de FTC Budapesta, de Siofok (Ungaria) şi de Radnicki Kragujevac (Serbia). Se va juca în sistem fiecare cu fiecare.
Vor fi ultimele dispute înaintea Supercupei României, pe care Baia Mare o va juca la Braşov, pe 26 august, contra celor de la HCM Roman. Apoi, pe 29 august, HCM Baia Mare va disputa primul meci în campionat, la Craiova, contra celor de la SCM U.
Geiger află azi cît va lipsi!
După turneul de la Baia Mare, singurul regret al gazdelor e accidentarea Melindei Geiger, interul dreapta. În minutul 9 al disputei cu Rostov Don, Geiger s-a lovit de o adversară şi a ieşit de pe teren scoasă pe braţe. Genunchiul drept i s-a umflat, fiind suspectă chiar de ruptură de ligamente. Ea va afla însă doar azi verdictul doctorilor, după ce va efectua o rezonanţă magnetică.
{{text}}