Alexandru Piţurcă, fiul selecţionerului, crede însă că tatăl său poate fi convins să apeleze din nou la "Briliant", dacă acesta îi va cere scuze. "E o problemă delicată să vorbesc eu despre relaţia dintre tata şi Adi Mutu. Pot să spun că tata ştie dacă trebuie să treacă sau nu peste discuţia aceea care a avut loc între ei. Tata nu o să facă niciodată convocări în detrimentul naţionalei şi, implicit, al postului său. Sînt sigur că îi va selecţiona pe jucătorii cei mai în formă la acel moment.
Mai mult ca sigur că, dacă merită, Mutu va fi convocat, pentru că îl cunosc bine pe tata. Mie, unul, mi-au plăcut prestaţiile lui Adi Mutu din ultima perioadă, joacă şi marchează din nou ca în vremurile lui bune. Rămîne de văzut pe cine ne vom baza la meciul cu Grecia", a spus Alexandru Piţurcă în Ring.
"Mutu să-şi ceară scuze"
Fostul atacant al Stelei a dezvăluit care sînt paşii pe care Mutu trebuie să îi facă pentru o eventuală revenire la naţională: "Eu cred că, dacă a greşit, ar fi frumos să-şi ceară scuze şi să se închidă scandalul, pentru că ar fi benefic pentru ambele părţi. Să se ducă să-i zică: «Nea Piţi, hai să încheiem cu scandalul ăsta şi hai să ne vedem de treabă. Dacă merit, selecţionează-mă şi pe mine».
Tata i-a fost alături lui Adi de fiecare dată pînă la conflictul ăsta. Dacă vă aduceţi aminte, după scandalul «Cocaina» de la Chelsea, tata l-a convocat pe Adi la naţională deşi nu avea echipă şi nici nu mai jucase de cîteva luni. L-a convocat pentru că avea valoare şi aşa se va întîmpla şi de data asta dacă va merita".
Adrian Mutu încearcă să îşi facă din nou loc în echipa naţională a României. Evoluţiile sale din debutul sezonului au fost la un nivel înalt, însă conflictul cu Victor Piţurcă îi menţin în continuare uşile închise pentru o eventuală convocare.
{{text}}