Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

EXCLUSIV El e antrenorul din Liga 1 care a învăţat meserie de la Ferguson, dar nu a strîns mai mult de-un punct în 4 meciuri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 19 august 2014

Hans Michael Weiss a oferit un interviu pentru Gazeta Sporturilor de astăzi în care a vorbit despre obiectivele Oţelului, dar şi despre antrenorii pe care îi admiră.

Antrenorul Oţelului, cu doar un punct în 4 etape din Liga 1, a învăţat meserie chiar de la Alex Ferguson şi a explicat ce a învăţat în perioada în care a studiat la Manchester:



"O experienţă nemaipomenită, poate cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea a fost la Manchester. Mentorul meu, Krautzun, este prieten bun cu Alex Ferguson şi mi-a facilitat această intrare.

Timp de 2 săptămîni am participat la toate antrenamentele echipei şi am discutat foarte mult cu jucători ca Rio Ferdinand, Ryan Giggs sau Diego Forlan.

M-a uimit antrenorul lui United cu modestia sa. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la el este managementul grupului. Am preluat cîteva idei de la el".


De asemenea, Weiss speră să ajungă şi la antrenamentele lui Mircea Lucescu de la Şahtior: "Este un antrenor de top! Chiar am vorbit cu Daniel Florea, fostul său jucător, să-l roage pe Lucescu să ne primească la antrenamentele sale. Mi-ar plăcea foarte mult să îi studiez metodele de antrenament".

Interviul complet cu Hans Michael Weiss poate fi citit pe platforma Gazeta Digitală

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.