Liga Campionilor

Iar invizibil cu Steaua » Younes Hamza a fost titular, dar nu şi-a făcut simţită prezenţa

Szukala a fost mereu cu un pas în fața lui Hamza

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Hamza a fost integralist aseară, dar n-a ieşit cu nimic în evidenţă, la fel cum s-a întîmplat în toate duelurile lui cu roş-albaştrii.

Younes Hamza a refuzat Steaua pentru a ajunge la Ludogoreţ, iar aseară antrenorul bulgarilor a decis să-l titularizeze, mai ales că marcase la primele sale două jocuri în tricoul formaţiei din Razgrad.

Totuşi, tunisianul de 28 de ani a dezamăgit crunt! Pe toată durata celor 90 de minute a avut o prestaţie ştearsă, nereuşind să trimită nici măcar un şut spre poarta lui Arlauskis. N-a izbutit decît să-şi treacă în cont un cartonaş galben pentru un fault asupra lui Rîpă.

Szukala i-a luat iar faţa
Adversarul său direct a fost polonezul Szukala, cel cu care a fost coleg pentru două luni la Petrolul, în vara lui 2012. Înaintea meciului stelistul spusese că îl cunoaşte bine şi că-l va bloca, iar Hamza a replicat: "Vom vedea pe teren cine cunoaşte pe cine mai bine".

Stoperul a avut o intervenţie foarte bună asupra tunisianului în repriza secundă, cînd i-a suflat mingea înaintea şutului. Cei doi s-au mai duelat pe gazon de 4 ori, iar africanul nu marcase niciodată şi nici nu cîştigase.

"Am jucat mai defensiv, dar credeţi-mă că avem calitate, putem întoarce rezultatul. Valoarea noastră, a tuturor, e alta faţă de ce am arătat la Bucureşti. Sînt sigur că vom marca cel puţin o dată săptămîna viitoare. Sper să fiu eu acela" (Younes Hamza, atacant Ludogoreţ)

"Hamza este un jucător important pentru noi. A venit de curînd, are nevoie de timp pentru a se acomoda. Nu cred că a contat că a jucat împotriva Stelei. Ştiu ce poate şi pentru mine rămîne un fotbalist foarte, foarte important" (Georgi Dermengiev, antrenor Ludogoreţ)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.