Liga 1

Vine Aurelian Chiţu? » Mijlocaşul nu s-a adaptat în Franţa şi Grecia, urmînd să se pregătească alături de Petrolul

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Răzvan Lucescu îl va avea la antrenamente, de săptămîna viitoare, pe fostul mijlocaş al Viitorului, urmînd să decidă dacă-l păstrează la echipă


Plecat de la Viitorul în urmă cu un an, după un sezon excelent în Liga 1, mijlocaşul de 23 de ani, Aurelian Chiţu, nu s-a adaptat în Franţa, la Valenciennes. Acesta s-a accidentat la genunchi imediat după ce-a ajuns în Franţa şi-a stat pe margine cîteva luni. Deşi în amicale a avut evoluţii apreciate, Chiţu nu a reuşit niciodată să se impună în primul 11 al francezilor şi a strîns doar 7 meciuri în tricoul alb-roşiilor.

A fost împrumutat la Giannina, în Grecia, dar nu s-a acomodat nici aici, jucînd doar trei meciuri. Grecii l-au pus pe liber, iar în urmă cu cîteva zile Valenciennes a decis să-i rezilieze contractul. Imediat după ce şi-a încheiat conturile cu francezii, Petrolul a intrat pe fir pentru transferul acestuia, iar negocierile dintre cele două părţi sînt foarte avansate. "Chiţu este în discuţii cu cei de la Ploieşti pentru a semna un contract pe trei sezoane. Decizia finală va fi luată de Lucescu", au dezvăluit surse din cadrul echipei. Înainte de pleca în străinătate, Chiţu a fost şi în vederile Stelei.

Cum a oscilat cota de piaţă a lui Chiţu în ultimii ani
noiembrie 2011 350.000 euro
iunie 2012 400.000 euro
iunie 2013 1.200.000 euro
martie 2014 750.000 euro

700.000 de euro a primit Viitorul de la Valenciennes pentru transferul fotbalistului în iulie 2013


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.