Box

Sala horror din Sibiu, extrem de nocivă pentru sportivi, spun doctorii: "Afectează sănătatea şi performanţa sportivă"

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Specialist în medicină sportivă, Alin Popescu, 40 ani, susţine că pugiliştii sînt sensibili la afecţiuni pulmonare şi boli ale pielii


"Pe termen scurt, apar boli pulmonare. Dar nu numai, ci şi altele, cum ar fi afecţiuni ale pielii! Pe termen lung, e afectată şi performanţa sportivă a boxerilor" e concluzia lui Alin Popescu, 40 de ani, specialist în medicină sportivă. Reacţia sa vine la o zi după ce Gazeta a prezentat mediul toxic în care se antrenează pugiliştii de la CSM Sibiu, singura secţie de box din judeţ. Cu o campioană luna trecută, Irina Stoica, 26 de ani, la categoria 60 de kilograme.
Un alt doctor, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a punctat că boala la care sînt expuşi este astmul. "Totuşi, dacă e vorba de box, pot avea o genă mai rezistentă", a conchis celălalt medic consultat de Gazetă.

Ediţia tipărită a Gazetei de miercuri a prezentat condiţiile precare în care se pregătesc boxerii din Sibiu, campioni naţionali ai României. Dacă nu ai ajuns la chioşc, materialul poate fi citit pe Gazeta Digitală!



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.