Semnatarii articolelor din ProSport despre "Dosarul Loteria" erau Decebal Rădulescu, azi colaborator al Gazetei Sporturilor şi al DigiSport, Costin Ştucan, redactor şef la prosport.ro, dar şi Marius Geantă acum la revista Hipocrate. Cei trei au acceptat să vorbească pentru Gazetă despre momentele de acum 12 ani.
Jurnalistul GSP, dar şi actual colaborator la DigiSport, Decebal Rădulescu a povestit un episod amuzant din timpul documentării: "Atunci erau la modă genţile diplomat care aveau cifru. Nu puteam să lăsăm actele şi toate probele pe care le aveam la vedere, aşa că am găsit la socrul meu în pod un diplomat mare cu cod. Toate actele erau doar asupra mea, iar cînd colegii mei aveau nevoie de ele veneam mereu cu diplomatul de acasă! Pentru geantă stabilisem şi-un nume de cod: «Portocala». Toată lumea cînd mă vedea în redacţie îmi zicea: «Iar ai venit, Decebal, cu portocalele la tine?»".
Costin Ştucan, în prezent redactor-şef la prosport.ro, a vorbit ieri pentru Gazetă despre momentele tensionate din timpul anchetei. "Nu pot să uit niciodată seara de 15 august, atunci cînd atît eu, cît şi restul colegilor implicaţi în dezvăluiri am fost sunaţi şi ameninţaţi cu moartea! A fost în mod clar cel mai greu moment din această anchetă, cînd mi-a fost teamă că pot să păţesc ceva. Am mers la o secţie de poliţie din zona Iancului, iar poliţiştii de acolo stăteau cu mîinile în sîn, erau miraţi şi neputincioşi în faţa ameninţărilor pe care noi le primiserăm. Nu ştiau ce să facă şi cum să ne ajute. Am mai avut momente cînd am fost ameninţat, chiar şi de Reghecampf, dar niciodată cu moartea, aşa cum s-a întîmplat acum 12 ani!".
Marius Geantă a rămas în domeniul presei de investigaţie, fiind redactor-şef la o revistă de medicină, Hipocrate, care demască printre altele evaziunea fiscală din domeniul farmaceutic: "Venisem de doar o lună la ziar şi m-am trezit într-o investigaţie despre care credeam că va schimba lumea! Mie mi se părea firesc să scriu totul despre ce aflam, aveam o inconştienţă specifică tinereţii. Aveam 22 de ani şi vedeam totul în mod pozitiv, chiar dacă familia mea era îngrijorată de ce mi s-ar putea întîmpla. Am simţit o mulţumire cînd am văzut că dosarul a avut şi un final".
CITEŞTE ŞI COMENTARIUL LUI CĂTĂLIN TOLONTAN
Ziua care a durat 12 ani » Tolontan despre Dosarul Loteria: "Cea mai muncită şi dificilă investigaţie din viaţa mea de ziarist"
{{text}}