Liga 1

Un fost superior al lui Istvan Kovacs îl pune la zid pe arbitrul meciului dintre Chiajna şi Dinamo » Ce suspendări riscă dinamoviştii

Istvan Kovacs

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 26 august 2014

Scandalul de la meciul dintre Chiajna şi Dinamo nu mai ia sfîrşit. După încheierea partidei din etapa a cincea, scor 0-0, Flavius Stoican l-a acuzat dur pe arbitrul întîlnirii Istvan Kovacs, reproşîndu-i atitudinea arogantă la adresa lui.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Acum, la doar cîteva zile de la acel incident, Dan Lăzărescu, fostul vicepreşedinte CCA, a făcut noi dezvăluiri despre arbitrul Kovacs.

"Cînd eram la Comisia Centrală am avut informaţii că Istvan Kovacs este un arbitru arogant, că vorbeşte urît în teren şi chiar l-am chemat la Comisie şi i-am atras atenţia. Mi s-a spus că jigneşte jucătorii. Nu mă ascund, cel care mi-a spus a fost Vlăduţ Munteanu, pe atunci jucător la Chiajna. I-am atras atenţia lui Kovacs, văd că recidivează şi nu e în regulă", a spus Dan Lăzărescu la Dolcesport.

"Cîinii" vor afla mîine ce suspendări primesc

Căpitanul Valentin Lazăr va primi minimum 2 etape de suspendare pentru cartonaşul roşu primit în meciul cu Concordia Chiajna. Şi pe antrenorul dinamoviştilor, Flavius Stoican, îl paşte o pedeapsă serioasă, acesta fiind considerat recidivist, după ce în sezonul trecut a avut o ieşire nervoasă la meciul de la Ploieşti.

Atunci, Flavius a fost suspendat două etape. Mai mult, conform surselor gsp.ro, arbitrul Istvan Kovacs l-ar fi notat în raportul de joc şi pe directorul sportiv din Ştefan cel Mare, Cristi Bobar, cum că acesta ar fi pătruns în spaţiul de joc, lucru nepermis de regulament. Deşi directorul sportiv ar fi la prima abatere de acest fel, regulamentul este mult mai drastic pentru oficiali, acesta fiind pasibil de o suspendare între 1 şi 6 luni

Citeşte şi: VIDEO Dezvăluiri de la vestiare! Dialog incredibil între Flavius Stoican şi Istvan Kovacs: "Hai, mai zi-mi, ca să scriu tot în raport"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.