Simona Halep a avut mici emoţii în compania necunoscutei Danielle Collins în primul tur de la US Open, dar s-a calificat totuşi în turul secund la ultimul turneu de Mare Şlem din 2014.
Românca a pierdut primul set în tie-break în faţa adversarei fără clasament, dar apoi a mai lăsat doar 3 gameuri şi s-a impus fără probleme, scor 6-1, 6-2.
Tot aseară şi-a aflat şi adversara din turul secund la US Open, urmînd s-o întîlnească pe slovaca Jana Cepelova, locul 65 WTA. Aceasta a trecut de Maria Teresa Toro-Flor în 3 seturi, 2-6, 7-5, 6-1.
A scăpat de o adversară periculoasă
Simona a scăpat însă de o adversară periculoasă în drumul spre fazele superioare ale turneului american. Azi-noapte, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza a fost învinsă surprinzător în runda de debut de la New York de croata Lucic Baroni, scor 3-6, 6-7.
Jucătoarea spaniolă de 20 de ani se putea întîlni cu Simona Halep în turul al treilea şi specialiştii chiar vedeau o încleştare aspră între româncă şi numărul 26 WTA.
Muguruza este cea care a învins-o categoric pe Serena Williams în acest an la Roland Garros, cu un dublu 6-2. Mai mult, tînăra jucătoare a fost aproape să o învingă şi în sferturile de la Paris pe Maria Şarapova.
Iberica a cîştigat primul set categoric, scor 6-1, şi a avut chiar 5-4 în setul secund, dar din acel moment campioana de la Roland Garros a mai lăsat un singur game şi s-a impus în decisiv, 1-6, 7-5, 6-1.
Se reîntîlnesc în Cupa Fed
Chiar dacă nu s-au întîlnit de această dată, Simona Halep şi Garbine Muguruza se pot duela în Cupa Fed. România va juca împotriva Spaniei în primul meci din Grupa Mondială II, iar Muguruza este o jucătoare de bază a ibericilor alături de Carla Suarez Navarro. Meciurile se vor disputa pe 7 şi 8 februarie 2015.
{{text}}