Liber de contract după divorţul de Dinamo, portarul de 26 de ani a fost sunat de oficialii olteni imediat după partida cu Petrolul, 0-2, care i-au propus un angajament pe două sezoane, cu posibilitate de prelungiri pe încă unul.
Cum nici Cristi nu avea alte variante mai avantajoase, el a acceptat oferta, deşi urmează a încasa 8.000 de euro pe lună, faţă de 12.000 E cît lua în Ştefan cel Mare! Surse autorizate susţin însă că ex-dinamovistul a luat la semnătură o sumă importantă, de cîteva zeci de mii de euro, care să compenseze pierderea salarială.
În clipa cînd a plecat de la Dinamo, Bălgrădean a sperat să se transfere în străinătate, pe un contract stagional de minimum 300.000 de euro, dar impresarul său a recunoscut că "e foarte greu, nu prea se caută portari pe piaţă în acest moment".
2.000.000 euro e cota de piaţă a lui Bălgrădean
1 meci a jucat Bălgrădean pentru "naţionala" României
94 de meciuri are Bălgrădean în Liga 1
Alexe în aşteptare
Deşi ieri ar fi trebuit să se întîlnească din nou cu şefii pentru a-şi negocia noul contract, Marius Alexe n-a mai fost chemat la tratative. Luni după-amiază, atacantului i se oferise o variantă ce l-a nemulţumit total, reducerea la jumătate a salariului actual, care înseamnă 10.000 de euro lunar, plus renunţarea la anumite restanţe financiare! Pînă va primi un semn, Alexe se antrenează normal alături de restul colegilor.
"Săgeată" în Cipru
Şansele ca Marius Niculae să revină la Dinamo au scăzut drastic. "Săgeată" îşi dăduse acordul de principiu, precizînd că nu îl intereseză banii cînd vine vorba de clubul la care s-a lansat, dar a fost întors din drum de o variantă mult mai interesantă din punct de vedere financiar, venită din Cipru.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO
"Pufi", suflet de oltean » Cristi Bălgrădean a dat haita pe Bănie, unde va încasa mai puţini bani decît lua la Dinamo
Articol de Victor Vrînceanu — miercuri, 27 august 2014
Gafele în serie ale lui Bojan Brac au îngropat CraiOlguţa în mai multe meciuri, dar i-au făcut un bine lui Cristian Bălgrădean.
{{text}}