International   •   Campionate   •   MANCHESTER CITY - LIVERPOOL 3-1

VIDEO Fulgerul Kun » Aguero a reuşit cel mai rapid gol al unei rezerve la Manchester City în derby-ul cu Liverpool

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 27 august 2014

Abia intrat în locul accidentatului Dzeko, argentinianul a marcat pentru 3-0 la prima atingere de balon şi a depăşit cu 5 secunde recordul lui Vieira din 2011

Manchester City şi-a ambalat motoarele, depăşind luni seară fără probleme rivala Liverpool (3-1). Din patru şuturi cadrate campioana Angliei a lovit letal de trei ori, iar ultima reuşită a stabilit un nou record al "cetăţenilor". Kun Aguero a devenit cel mai rapid marcator venit de pe bancă: gol după doar 23 de secunde! Argentinianul a finalizat la "scurt" pasa pe contraatac servită de o altă rezervă, Jesus Navas. Şi l-a întrecut cu cinci secunde pe Patrick Vieira, deţinătorul precedentei performanţe din aprilie 2011.



Click aici pentru VIDEO!



Degeaba a dominat (mai ales după pauză) Liverpool, care a greşit mult în defensivă. "Am jucat 95 de minute fără minge şi cînd am avut posesia am creat suficient pericol ca să marcăm trei goluri. A fost nevoie de concentrare şi intensitate contra unei echipe mari", a explicat managerul Manuel Pellegrini.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.