Tenis

5 din 5! Performanţă extraordinară pentru tenisul românesc la US Open!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 27 august 2014

Tenisul românesc feminin merge din ce în ce mai bine, iar partidele din primul tur de la US Open au însemnat un succes pentru toate jucătoarele prezente la New York.

Simona Halep a deschis drumul cu o victorie în faţa lui Danielle Rose Collins, scor 6-7, 6-1, 6-2. Tot luni, Alexandra Dulgheru a învins-o pe Kristina Pliskova, dar va avea o misiune imposibilă diseară împotriva Mariei Şarapova, "coşmarul" Simonei Halep din 2014.

Şi Irina Begu s-a calificat tot luni după un succes cu jucătoarea spaniolă Soler-Espinosa. Astăzi va juca împotriva favoritei 28 de la US Open, italianca Roberta Vinci.

Aseară, pe lîngă Sorana Cîrstea care s-a impus categoric în faţa britanicei Heather Watson, scor 6-1, 6-1, şi Monica Niculescu a acces în turul secund. A învins-o cu dificultate pe Yaroslava Shvedova, scor 6-7, 6-1, 7-5.

Astfel, toate cele 5 jucătoare române prezente la US Open s-au calificat în turul 2. Dacă Monica Niculescu are însă o misiune mai uşoară, cu Zahlavova, Sorana va juca împotriva lui Eugenie Bouchard, finalista de la Wimbledon. Dacă se vor impune, cele două se vor întîlni într-un duel românesc în turul al treilea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.