Fotbal   •   Liga 1   •   JUNIORI

"Tunar" medieşean! » Un junior de 13 ani a fost transferat la Arsenal

Articol de Răzvan Luţac   —  joi, 28 august 2014

Puştiul, caracterizat "cel mai tehnic român născut în 2001", a plecat ieri la academia londoneză, după ce a fost ochit la un trial susţinut la Salonic.

Contingentul român de la academiile britanice creşte. Săptămîna trecută, Alex "Ace" Oroian, un puşti de 13 ani de la Interstar Sibiu, a impresionat la probele celor de la Arsenal, desfăşurate la Salonic.

Astfel, mijlocaşul a fost unul din cei patru fotbalişti selectaţi de academia londoneză! "Mi-au zis că vor să facă un fotbalist mare din mine!", a declarat puştiul pentru Gazetă, cu doar cîteva ore înainte să decoleze către Marea Britanie.

Mîndru de "contract"

Puştiul este lăudat în presa sibiană de către reprezentanţii clubului său. "E cel mai tehnic fotbalist român născut în anul 2001! E o încununare pentru cei zece ani împliniţi de Interstar", a punctat unul dintre oficiali, Daniel Murăşan.


Încîntat de reuşită, băiatul şi-a postat "noul contract" pe o reţea de socializare: de fapt, o foaie primită de la Arsenal, prin care era înştiinţat ce obiecte să facă parte din bagajul pentru Londra. Printre acestea, pijamaua, periuţa, ceasul deşteptător sau manualele! :)

16 ani are Nicu Cîrnaţ, ultimul fotbalist ajuns în Albion înaintea lui Oroian: a semnat cu Wolves vineri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.