Liga 1

Vine Paul Papp, cine pleacă? » Steaua l-a împrumutat pe fundaş pînă vara viitoare, gratis, de la Chievo

Articol de Cătălin Barzaghideanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Clubul din Ghencea îi va suporta lui Paul întreg salariul pe care-l are în Serie A, adică 30.000 de euro lunar. Cum în lotul lui Gâlcă există acum foarte mulţi fotbalişti cu profil defensiv, cel mai probabil campionii se vor despărţi curînd de cel puţin un jucător. Szukala şi Latovlevici sînt principalii vizaţi


"Aş veni la Steaua, de ce să nu vin?!", spunea Paul Papp în urmă cu exact o lună, cînd interesul "militarilor" în ceea ce-l priveşte a fost pentru prima oară deconspirat de presa de la Bucureşti. Între timp, tratativele au trenat, roş-albaştrii s-au lansat apoi pe pista Luchin, iar stoperul lui Chievo a fost anunţat de ziarele peninsulare ca fiind împrumutat în Serie B, la Spezia.
Ieri, GSP.ro a detonat bomba: fundaşul de 24 de ani a fost împrumutat un sezon de campionii României, care au vara viitoare dreptul de a-l cumpăra definitiv pe Papp. Cum şefii formaţiei din Verona l-au lăsat gratis pe Paul la Bucureşti, steliştii se obligă să-i achite acestuia contractul pe care-l încasa şi în Serie A, respectiv 30.000 de euro lunar!

Unde intră?
Transferul celui care în primăvară a apărat culorile Astrei surprinde, mai ales în contextul în care, în urmă cu puţin timp, a fost adus Srgian Luchin, iar titularii indiscutabili în centrul defensivei sînt Varela şi Szukala. Foarte probabil însă, polonezul va fi vîndut. Dacă nu acum, cel tîrziu la iarnă, iar Al Hilal-ul lui Reghecampf ar fi una dintre posibilele destinaţii.

Papp ar putea fi forţat şi la închidere, unde Gâlcă îi are la dispoziţie pe Prepeliţă, pe Breeveld şi pe Filip. Asta ar implica un risc, întrucît "italianul" n-a jucat acolo în nici o partidă oficială, la Vaslui, Chievo sau Astra! "Şi la echipa naţională, şi la Astra, am evoluat şi fundaş central, şi fundaş dreapta. Nu fac nazuri, important e să mă număr printre titulari", comenta Paul în urmă cu cîteva săptămîni.


"La Steaua aş veni în primul rînd ca să am ocazia să mai joc şi eu în cupele europene. Îi ştiu de acolo pe Stanciu, pe Sînmărtean, cu care am fost coleg la Vaslui, dar şi cu restul băieţilor mă înţeleg bine"
Paul Papp, în iulie 2014

"Eu am solicitat conducerii să fiu împrumutat. Oriunde, numai să joc, nu sînt la vîrsta la care să-mi convină să stau rezervă meci de meci"
Paul Papp, în iulie 2014

"Szukala va intra în ultimele 6 luni şi ar putea oricînd să plece. În privinţa lui Papp, el a avut patru oferte din Serie A, dar le-a refuzat pe toate pentru a evolua cu Steaua în grupele Europa League"
Impresara lui Papp

"Împrumutul pe un an al lui Papp nu înseamnă renunţarea la un alt fundaş, existent deja în lot!"
Valeriu Argăseală, preşedinte executiv Steaua

"Nu ştiu dacă Papp se pretează la jocul Stelei! În Ghencea trebuie să ştii să pasezi foarte bine"
Viorel Hizo, la DigiSport

CV Paul Papp
Data naşterii: 11 noiembrie 1989
A jucat la: Unirea Dej (2006-2008), FC Botoşani (2008), Vaslui (2009, 2010-2012), Farul (2009), Chievo (2012-2013), Astra (2014)
Meciuri/goluri în Liga 1: 85/7
Debut la echipa naţională: 08.02.2011, România - Ucraina 2-2
Meciuri/goluri la echipa naţională: 11/1
Ultimul meci la echipa naţională: 15.08.2012, Slovenia - România 4-3

12 meciuri în toate competiţiile a bifat Papp la Astra, marcînd un gol

14 partide a strîns Papp la Chievo în Serie A într-un an şi jumătate. Are un gol în campionatul italian, într-un meci cu Udinese

Cotat sub stoperii Stelei
Jucător Cotă transfermarkt.de
Varela 2,5
Szukala 2,3
Luchin 2,2
Papp 1,6


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.