GSP special   •   Eveniment   •   FUNDAŢIA MIHAI NEŞU

Primul centru privat de recuperare neuromotorie pentru copii din Constanţa, înfiinţat cu sprijinul fundaţiei Mihai Neşu

Un steag al galeriei Stelei dedicat lui Mihai Neșu, foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 31 august 2014

Primul centru privat de recuperare neuromotorie pentru copii a fost deschis  la Constanţa. Clinica va fi dotată cu echipamente medicale extrem de eficiente.  Înfiinţarea centrului a fost posibilă datorită fotbalistului Mihai Neşu şi a fundaţiei ce-i poartă numele, informează antena3.ro.

Centrul de Recuperare pentru copiii cu afecţiuni neuromotorii a fost conceput în ideea de a fi un mediu de colaborare între medicul neurolog şi terapeuţi. În acest fel, recuperarea şi dezvoltarea copiiilor cu dizabilităţi poate avea rezultate mult mai bune.



Centrul se adresează copiilor cu paralizie cerebrală, cu sindrom Down, cu orice fel de dificultate de mişcare sau de limbaj. Clinica este dotată cu aparatură pentru uz strict pediatric, printre care şi un aparat Electroencefalograf de ultimă generaţie.



Centrul a devenit realitate datorită unor părinţi, care s-au luptat ani de zile cu incapacitatea sistemului medical de stat de a le ajuta copilul bolnav. În sprijinul lor a venit fostul fotbalist Mihai Neşu.



Mihai Neşu este un pilon de bază în acest proiect şi a dorit foarte mult să ajute copiii cu probleme. Noi aveam deja acest proiect pe hârtie, am luat legătura cu Mihai şi ne-am pus de acord”, a explicat Ciprian Druţău, coordonatorul centrului.



Centrul va găzdui, pentru început, 6 cabinete - neurologie pediatrică, kinetoterapie, psihoterapie, logopedie, ergoterapie şi terapie IT. De asemenea, în sesiunile de tratament vor fi incluse hidroterapia şi terapia cu cai.



Citeşte ştirea completă pe antena3.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.