Meciul cu Grecia va fi ultimul pentru Victor Piţurcă în calitate de selecţioner al echipei naţionale a României. Fostul antrenor al Stelei şi al Universităţii Craiova a semnat în această dimineaţă un contract cu formaţia Al Ittihad.
UPDATE ora 19:00 Contactat de Gazetă, Piţurcă a reacţionat în premieră după ce arabii l-au anunţat pe site-ul oficial: "Nu ştiu nimic despre această poveste cu echipa din Arabia Saudită, eu îmi voi vedea mai departe de contractul cu echipa naţională".
_________________
Echipa din Arabia Saudită, Al Ittihad, a obţinut după cîteva zile de negocieri semnătura actualului selecţioner al echipei naţionale, Victor Piţurcă. Tehnicianul de 58 de ani a semnat în această dimineaţă contractul cu Al Ittihad, pe două sezoane.
Aventura lui Piţurcă la cîrma echipei naţionale a început în 1998 după ce-a reuşit calificare la Campionatul European din 1998 cu reprezentantiva Under 21. Numit selecţioner, Piţurcă a bifat calificarea la Europeanul din 2000, dar a fost demis după un conflict cu mai mulţi jucători importanţi, unul dintre ei fiind Gică Hagi.
În 2004, a fost numit din nou selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, cu care a reuşit calificarea la Campionatul European de fotbal din 2008. S-a întîmplat la 8 ani de la ultima calificare a acestuia la un turneu final. După ce-a început dezastruos campania de calificare la Mondialul din 2010, Piţurcă a fost demis în aprilie 2009.
Experienţa celui de-al treilea mandat de selecţioner la "naţionala" a început pe 15 iunie 2011, iar după partida din 7 septembrie de la Atena, acesta va renunţa oficial la funcţie pentru a merge în Arabia Saudită la Al Ittihad.
Acolo va avea un derby al românilor. Pe 1 decembrie e programat meciul Al Ittihad cu Al Hilal, echipă la care antrenează Laurenţiu Reghecampf, cu care Piţurcă e în conflict de mai multă vreme.
Victor Piţurcă
- s-a născut la Orodel în judeţul Dolj pe 8 mai 1956
- a jucat pe postul de atacant la Dinamo Slatina, Universitatea Craiova, Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Turnul Severin, FC Olt, Steaua Bucureşti şi Lens
- a antrenat doar două echipe de club Steaua şi Universitatea Craiova
- are trei mandate ca principal la echipa naţională a României şi unul la Under 21
{{text}}