Nationala

Rocadă FRF-Golf » Victor Piţurcă pleacă, Ladislau Boloni favorit să preia naţionala. Care sînt celelalte variante

Articol de Răzvan Luţac, Sebastian Culea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ladislau Boloni, 61 ani, antrenor în Qatar, la Al-Khor, ar putea reveni pe banca ”naţionalei” înaintea partidei cu Ungaria de la Bucureşti: celelalte variante, toate din ţările arabe, Reghecampf, Olăroiu sau Petrescu, par inabordabile în acest moment.

Ieri, vestea că Victor Piţurcă va pleca în Arabia Saudită a apăsat butonul de alertă la Casa Fotbalului. Deşi selecţionerul a negat după cîteva ore informaţia, "federalii" ar fi întocmit o listă cu posibilii săi înlocuitori.

Principala variantă vehiculată, Ladislau Boloni! În prezent, aflat sub contract cu un club din Qatar, Al-Khor, locul 11 în ultimul sezon. Antrenorul de 61 de ani nu ar fi la primul contact cu echipa "naţională", el aflîndu-se la cîrma reprezentativei şi în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2002.

Lista lui Burleanu
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, ar fi purtat mai multe discuţii cu Boloni chiar ieri dimineaţă. Care ar fi avantajele lui Loţi? În afară de angajamentul scadent la finalul sezonului, care îl face mai uşor accesibil, palmaresul şi trecutul bun la cîrma formaţiei "tricolore".

În plus, celelalte nume pronunţate mereu cînd vine vorba de o eventuală schimbare a băncii tehnice a "naţionalei", Cosmin Olăroiu, Cosmin Contra, Dan Petrescu ori Laurenţiu Reghecampf sînt, cu toţii, inabordabili. Măcar în acest moment.

"Propus" de Piţi
În luna iulie, site-ul frf.ro a publicat un interviu amplu cu Victor Piţurcă. Pe lîngă 9 sau 10 puncte ochite la începutul campaniei Euro 2016, acesta a menţionat că l-ar vedea ca înlocuitor tocmai pe fostul său coleg de la Steaua.

"Dacă după mine vine Loţi, aş avea cea mai mare satisfacţie. Sper din tot sufletul să fie aşa şi chiar să vină atunci cînd îmi termin eu treaba. Pentru România, oricînd un om atît de valoros şi experimentat ar fi mai mult decît util. De fiecare dată şi-a demonstrat valoarea, oriunde şi în orice funcţie", spunea Piţi.

A bătut Ungaria!
Etnic maghiar, Boloni ar putea să debuteze chiar împotriva Ungariei, pe care a reuşit să o învingă şi în mandatul precedent. Cu Boloni "principal", România a cîştigat împotriva Ungariei cu 2-0 la Bucureşti, pe 2 iunie 2001. Selecţionerul demisiona înainte de ultimele două meciuri ale campaniei de calificare, pentru un contract mult mai avantajos la Sporting Lisabona.

8 victorii are Boloni în cele 13 meciuri în care a pregătit "naţionala"

CV - Ladislau Boloni:
- Născut: 11 martie 1953, la Tg. Mureş
- Post: mijlocaş
- A jucat la: ASA Tg. Mureş (1970-'84), Steaua (1984-'87), Racing Jet Wavre (1988), Creteil (1988-'89), Orleans (1989-'92)
- Palmares: Trei titluri de campion în România, toate cu Steaua, două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei. De două ori fotbalistul anului în România. 102 selecţii la "naţională"
- A antrenat: Nancy, România, Sporting Lisabona, Rennes, Monaco, Al Jazira, Standard Liege, Al Wahda, Lens, PAOK, Al Khor
- Palmares: titlu, Cupa şi Supercupa cu Sporting, Ligue 2 cu Nancy, titlu şi două Supercupe cu Standard.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.