Liga 1

S-au întors călăii duşmanilor! » Ce înseamnă pentru Steaua reîntoarcerile lui Alex Bourceanu şi Raul Rusescu

Rusescu a jucat ultima oară pentru Steaua pe 28 mai 2013, în Steaua - FC Brașov 4-0

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cei doi au cele mai bune cifre, în tricoul roş-albastru, fix împotriva marilor rivale Dinamo şi Rapid.

Steaua se întăreşte cu doi jucători care pentru cele mai importante rivale ale trupei din Ghencea sînt adevărate coşmaruri. Numele lor: Alexandru Bourceanu şi Raul Rusescu. De ce coşmaruri? Pentru că cele mai bune cifre ale acestora în tricoul roş-albastru sînt date de prestaţiile pe care le-au avut fix împotriva celor de la Dinamo şi Rapid, duşmanii tradiţionali ai Stelei.

Rusescu a petrecut în Ghencea două sezoane, însă deşi n-a avut foarte multe meciuri jucate împotriva lui Dinamo, a reuşit să marcheze de nu mai puţin de 5 ori în poarta "cîinilor", trupa din Ştefan cel Mare fiind victima preferată a atacantului dintre toate echipele împotriva cărora a jucat.

La fel stau lucrurile şi în cazul lui Bourceanu, dar în meciurile cu cealaltă rivală, Rapid, pe care Steaua a bătut-o deja de două ori în actualul sezon, în Cupa Ligii şi în prima etapă de campionat. Gladiatorul Stelei a petrecut în Ghencea două sezoane şi jumătate, între iulie 2011 şi ianuarie 2014, timp în care a marcat numai 3 goluri, dar două dintre ele le-a produs chiar împotriva trupei din Grant.

Unul dintre goluri a avut o valoare extrem de mare, în toamna lui 2012, cînd l-a marcat în minutul 95 şi a adus victoria Stelei cu Rapid după o pauză de aproape 10 ani în disputele considerate acasă pentru roş-albaştri.

0 înfrîngeri a suferit Steaua împotriva lui Dinamo în cele 4 derby-uri în care Rusescu a jucat în tricoul roş-albastru

0 înfrîngeri a suferit Steaua împotriva Rapidului în cele 4 derby-uri în care Bourceanu a jucat în tricoul roş-albastru

15% din toate golurile marcate de Rusescu în Liga 1, în tricoul Stelei, adică 5 din 34, au fost înscrise împotriva lui Dinamo

Top goluri Rusescu în Liga 1, în tricoul Stelei:
Echipa cu care a marcat: Nr. goluri
Dinamo: 5
FC Braşov: 4
Chiajna: 4
U Cluj: 4

Cînd joacă Steaua cu rivalele în campionat:
1 noiembrie 2014: Steaua - Dinamo
21 februarie 2015: Steaua - Rapid
2 mai 2015: Dinamo - Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.