Stoican a replicat acid după ce-a fost informat de cele 4 etape de suspendare şi amenda încasate în urma deciziei Comisiei de Disciplină
Comisia de Disciplină a FRF le-a dat ieri daună totală atît lui Flavius Stoican, cît şi lui Marius Şumudică. A revenit după ce dictase două etape de suspendare pentru amîndoi, plus amendă de 4.500 de lei, şi, ca urmare a unei sesizări depuse de CCA, i-a suspendat pe ambii antrenori cu cîte 4 etape, plus o pedeapsă pecuniară de 11.500 de lei.
Adică echivalentul a 2.584 de euro. Mai mult decît salariul lui Şumi pe o lună la Chiajna, tehnicianul fiind remunerat cu aproximativ 2.000 de euro, aproape cît contractul lunar al lui Stoican la Dinamo, care primeşte 3.000 de euro în Ştefan cel Mare.
Stoican a fost penalizat pentru eliminarea din meciul Concordia - Dinamo 0-0 şi ca urmare a reacţiei sale la adresa arbitrului Istvan Kovacs, Şumudică a plătit pentru diverse afirmaţii după meci.
"Pierd salariul"
Stoican a reacţionat, ieri, imediat, pe GSP.ro, trimiţînd săgeţi către arbitrul din Carei: "O să fac alături de club recurs la decizie. Mi se pare foarte drastică atît pe plan sportiv, cît şi financiară. Mi-am analizat greşelile pe care le-am făcut în acel moment şi sînt sigur că pe viitor vor fi din ce în ce mai puţine. Tristeţea mea cea mare este că există cineva care rîde în acest moment ironic cînd citeşte această informaţie. Mi-am dat seama ce fel de caracter este acel cineva! Muncesc zi de zi, şi cîte 10 ore, şi pierd, astfel, salariul pe o lună că m-a dat în judecată Kovacs sau cine m-a dat. Mi-a luat munca pe o lună. În plus, nu pricep de ce este o sumă atît de mare ce trebuie achitată la comisii".
La ce meciuri stă Stoican în tribună
FC Braşov 2-1
FC Botoşani (deplasare)
CSMS Iaşi (acasă)
Rapid (deplasare)
"Eu n-am voie să spun nimic, nu jignesc, tac chiar dacă mai iau goluri din ofsaid, pentru ce primesc astfel de suspendări şi amenzi?! Oricum, staţi liniştiţi, n-o să plec de la Chiajna decît dat afară, îmi fac meseria profesionist şi conştiincios"
Marius Şumudică, la "Fanatik Show"
"Mă simt vînat, am zis doar că e viciere de rezultat şi-am luat 4 etape şi aproape 3.000 de euro amendă! Eu n-am fost eliminat de pe teren la acel meci, de ce iau aceeaşi pedeapsă?!"
Marius Şumudică, la "Fanatik Show"
"Mi-au zis că sînt arogant, dar Kovacs ne-a ameninţat că pierdem la «masa verde», cu 3-0. Aş vrea să nu mai am de-a face cu acest arbitru, niciodată, eu nu voi mai vorbi vreodată cu el"
Flavius Stoican, antrenor Dinamo
Confirmare oficială
Stoican a confirmat ieri ceea ce a anunţat Gazeta de ieri, faptul că Alexe va continua în Ştefan cel Mare: "Este adevărat. Mereu am sperat că se va ajunge la o înţelegere, fiindcă mi l-am dorit mult. S-a pus de acord cu şefii. Nu s-a pus problema să absenteze de la pregătiri, a lipsit o zi din cauză că a avut nişte probleme personale". Marius a acceptat să-i fie scăzut salariul de 10.000 la 7.000 de euro lunar.
{{text}}